În zona Galaţiului, au fost prinşi Dumitru C. (19 ani) şi Dan T. (16 ani), ambii din comuna Grindu, judeţul Tulcea, fără ocupaţie şi fără antecedente, care practicau pescuitul comercial pe Dunăre cu o plasă de pescuit interzisă, fără a avea autorizaţie de pescuit comercial, capturând 10 kilograme de peşte.
Uneltele de pescuit în lungime totală de 80 metri au fost ridicate în vederea confiscării, la fel şi peştele capturat. Cei doi sunt cercetaţi pentru braconaj piscicol.