Concurenţii din acest an de la Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară „Ceata lui Piţigoi” se vor bate pentru premii mai consistente decât în 2008.
1.000 de lei, atât îl aşteaptă pe câştigătorul Marelui Trofeu din 2009, în timp ce anul trecut acest premiu era recompensat cu doar 600 de lei. 700 de lei vor reveni deţinătorului premiului I, 600 de lei celui de pe locul al doilea, iar 500 de lei – locul al treilea.
Ca revers, şi taxa de participare la concurs a crescut, de la 50 de lei anul trecut, la 75 de lei în 2009.
Desfăşurată în perioada 11-13 septembrie, a opta ediţie a festivalului organizat de Centrul Cultural „Dunărea de Jos” va avea loc pe scena Teatrului Muzical „Nae Leonard”. Preşedintele juriului este Aurel Manolache.
Luni, preselecţia concurenţilor din Galaţi
Luni, 31 august, începând cu ora 11,00, la Centrul Cultural „Dunărea de Jos” are loc preselecţia concurenţilor din Galaţi. Tinerii cu vârste între 4 şi 18 ani vor fi audiaţi de un juriu format din Petrică Şovăială (preşedintele festivalului), Sofia Şerban, Teodor Munteanu şi Mircea Holiartoc.
Concurenţii din străinătate – toţi din Republica Moldova – au fost automat înscrişi în concurs, pe baza pieselor trimise pe adresa organizatorilor.