Guvernul a decis ca profesorii universitari să fie pensionaţi la 65 ani

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul a decis ca profesorii universitari să iasă la pensie la vârsta de 65 ani, propunere inclusă în pachetul de legi avansat de Comisia Miclea, şi nu la 70 de ani, prevedere aplicată inclusiv cadrelor didactice coordonatoare de proiecte de doctorat, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Potrivit surselor citate, din rândul miniştrilor PDL, membrii Cabinetului au discutat punctual, în şedinţa de miercuri a Guvernului, prevederile Codului educaţiei, una dintre problemele divergente fiind vârsta de pensionare a profesorilor universitari.

"În urma discuţiilor, s-a decis ca profesorii universitari să iasă la pensie la împlinirea vârstei de 65 ani, inclusiv cadrele didactice coordonatoare de doctorat. Ministrul Educaţiei a insistat ca măcar profesorii coordonatori să iasă la pensie la 70 ani, dar cererea nu a fost acceptată de premier", au arătat sursele citate.

Rectorii vor deţine funcţia până la vârsta de 65 ani, după care pot avea funcţii didactice, dar numai cu aprobarea Senatului Universităţii.

Directorii de şcoli şi directorii adjuncţi nu pot fi membri ai unui partid politic în perioada mandatului.

Ministrul Educaţiei a mai solicitat ca acordarea de grade didactice să aibă la bază vechimea în muncă, dar premierul a cerut ca avansarea să fie decisă pe criterii de competenţă, similar procedurilor din universităţile europene, aceasta fiind în final şi hotărârea Guvernului.

Potrivit Codului educaţiei supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Educaţiei, conferenţiarii şi profesorii universitari pot rămâne în activitatea didactică după 65 de ani ca titulari, la cerere, cu aprobarea anuală a Senatului universităţii.

Acelaşi proiect prevede că profesorii universitari coordonatori de doctorat pot fi menţinuţi în activitatea didactică, ca titulari, până la 70 de ani.

Totodată, proiectul Codului educaţiei prevede că salarizarea personalului didactic, de predare şi de conducere în învăţământul preuniversitar se face în funcţie de vechime.

Citit 1049 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.