Şantaj la şofer… şi răzgândire din mers

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Avem dileme? Nu ştim dacă e mai sigură traversarea aiurea sau cea pe zebră? Experienţa le rezolvă pe toate – niciuna nu este bună.

Cel mai nou exemplu vine de pe strada Saturn, unde Cristian U., de 27 de ani, traversa corect când a fost lovit de un Logan. Pe fază, şoferul opreşte maşina, discută cu pietonul, apoi fiecare pleacă în treaba lui. Câteva ore mai târziu, pietonul se răzgândeşte şi ajunge la spital. Îl durea piciorul, de!

În oricare situaţie, anunţaţi Rutiera!

Subinspectorul Aurelian Ropotan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi: „La scurt timp a fost identificat şi şoferul, Nicu R. (34 de ani), posesor al permisului de conducere categoriile B, C, E din 2007. În acest moment, el are dosar penal pentru părăsirea locului accidentului şi este cercetat pentru vătămare corporală din culpă”.

Morala? „Indiferent la ce acord ajung cu pietonul-victimă, şoferii au obligaţia să se prezinte la Poliţia Rutieră pentru a raporta incidentul în care au fost implicaţi. Dacă ar fi făcut acest lucru înainte de a fi găsit de poliţişti, şoferul de faţă nu ar mai fi fost considerat fugit de la locul accidentului, fiind acum nevoit să suporte repercusiunile legale”, încheie reprezentantul Rutierei.

Nu vă lăsaţi amăgit de o „victimă” amabilă – nu faceţi decât să fiţi şantajabil. Sau, în cel mai bun caz, nesigur.

Citit 769 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.