Grade mari şi tot mai mari la Jandarmerie

Grade mari şi tot mai mari la Jandarmerie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Îţi aperi ţara? Eşti bugetar? Eşti mândru de cariera ta? Îţi place salariul tău cel jumulit? La toate aceste întrebări – implicite, cum altfel? – jandarmii gălăţeni au răspuns într-un glas (tot implicit), „Da”.

Astfel, în prezenţa locotenent colonelului Dănuţ Vasilică, prim adjunct al inspectorului-şef al Jandarmeriei Galaţi, 6 ofiţeri şi 79 de subofiţeri din IJJ Galaţi au fost avansaţi la termen în gradul următor.

În consecinţă, avem (încă) un locotenent-colonel, 3 căpitani, 2 locotenenţi, 6 plutonieri adjutanţi, 16 plutonieri majori şi 57 de plutonieri.

Prin reprezentantul său, Jandarmeria a afirmat că reorganizarea instituţiei şi concedierea a 23 de angajaţi nu schimbă angajamentul jandarmilor faţă de comunitate.

Vă reamintim că, la sfârşitul lunii iunie, 23 de jandarmi au fost disponibilizaţi.

Citit 1581 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.