Amenzi de până la 20.000 de lei pentru ocaua mică

Amenzi de până la 20.000 de lei pentru ocaua mică
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Sub titlul „Ocaua mică nu îşi are locul în pieţele gălăţene”, cetăţenii Galaţiului sunt rugaţi, printr-un comunicat, să comunice orice nereguli privind corectitudinea măsurărilor efectuate în cadrul tranzacţiilor comerciale Serviciului Judeţean de Metrologie Legală din strada Ştiinţei nr. 60, la numerele de telefon 0236.414.189, 0749.050.451, sau prin e-mail, la adresa sjml.galati

gmail.com.

Inspectorii instituţiei gălăţene vor fi prezenţi, în perioada următoare, în pieţele agroalimentare, târgurile şi oboarele din întreg judeţul Galaţi. Controalele metrologice efectuate vor urmări, în principal, existenţa documentelor specifice care atestă legalitatea şi corecta funcţionare în utilizarea mijloacelor de măsurare şi integritatea sigiliilor. Comunicatul Serviciului Judeţean de Metrologie Legală reaminteşte că deţinătorii şi utilizatorii cântarelor şi celorlalte mijloace de măsurare au obligaţia de a le asigura legalitatea. În caz contrar, ei riscă amenzi între 5.000 şi 20.000 de lei.

Citit 1957 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Octombrie 2017 21:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.