* 100 de zilieri ajungeau în Bădălan cu maşini care le puneau viaţa în pericol *
Poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi au acţionat miercuri dimineaţa, cu efective sporite, în porturi, staţii şi trenuri de călători.
În cadrul raziei, au fost opriţi în trafic - în zona Reviziei de Vagoane Galaţi, la trecerea la nivel cu calea ferată -, Neculai A. (55 ani), Alexandru C. (60 ani), Ion I. (40 ani) şi Vasile B. (50 ani), toţi din comuna Pechea, judeţul Galaţi, şoferi, fără antecedente. Indivizii transportau la ferme agricole din zona Bădălan, cu autoutilitare nedestinate transportului public de călători, câte 25 de zilieri, punându-le acestora viaţa în pericol. Cele patru autoutilitare aparţin unor firme de transport mărfuri, dar sunt şi proprietatea a două dintre persoanele prinse în flagrant.
Celor patru şoferi, care mai fuseseră sancţionaţi anterior pentru aceeaşi abatere, li s-au făcut de data aceasta dosare penale şi sunt cercetaţi pentru transport public de persoane fără licenţă.