Sofica Dumitraşcu, judecătoarea care l-a eliberat pe Omar Hayssam, a fost promovată la Înalta Curte

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Consiliul Superior al Magistraturii a decis, joi, promovarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecătoarei Sofica Dumitraşcu, cea care l-a eliberat din arest pe Omar Hayssam, condamnat în final, în lipsă, la 20 de ani de detenţie, pentru implicare în răpirea a trei reporteri la Bagdad.

Judecătoarea Dumitraşcu de la Curtea de Apel Bucureşti a candidat în ultimii doi ani de mai multe ori pentru funcţia de magistrat la ICCJ, însă nu a fost admisă.

Joi, judecătoarea a candidat din nou pentru unul din cele şapte posturi vacante la Secţia penală a ICCJ, ea fiind declarată admisă, în urma interviului susţinut în faţa membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Sofica Dumitraşcu, a decis în 26 aprilie 2006 ca judecarea lui Omar Hayssam să se facă în stare de libertate, pe motive medicale, sirianul părăsind România la sfârşitul lunii iunie 2006.

Fuga lui Hayssam în Siria s-a soldat cu demisia şefilor serviciilor de informaţii, a procurorului general al României de atunci, Ilie Botoş, implicit cu sancţionarea disciplinară a procurorului Ciprian Nastasiu de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), care este de puţin timp avocat.

Omar Hayssam este dat în urmărire internaţională în toate cele 186 de state afiliate OIPC Interpol.

Citit 992 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.