Sonia Baciu

Sonia Baciu

United, victorie în fața campioanei

Marți, 10 Martie 2020 21:25 | Publicat în SPORT
Chiar dacă a jucat fără susținerea publicului și a avut probleme de efectiv, United Galați a câștigat, scor 2-1 (1-1), derbiul cu ciucanii de la Imperial Wet, în meciul contând pentru etapa a doua din play-off-ul Ligii I de futsal. United a trecut astfel pe primul loc al clasamentului. În fața unei tribune goale, ce dădea impresia de antrenament, echipa pregătită de Florin Ignat a reușit să obțină o victorie importantă, chiar dacă nu a avut trei dintre jucărorii de bază: ...

Festival de dans sportiv, în așteptare

Miercuri, 11 Martie 2020 06:15 | Publicat în SPORT
Competiția ”Danube Dance Fest”, în organizarea Clubului Beija Flor, era programată inițial pentru perioada 21-22 martie, dar nu va mai avea loc la acea dată, ca urmare a deciziei luate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, cu privire la limitarea răspândirii coronavirusului COVID 19. Astfel, organizatorii vor încerca o reprogramare, după ce se vor ridica aceste măsuri, la o dată ce va fi anunțată ulterior. De precizat că în cadrul competiției urmau să fie pre ...

Activitate suspendată pentru copii și juniori

Marți, 10 Martie 2020 19:00 | Publicat în SPORT
Ca urmare a deciziilor adoptate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, cu privire la suspendarea cursurilor din învățământul preuniversitar, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID 19, conducerea CS Municipal Galați a luat hotărârea de a suspenda activitatea, competiţii şi antrenamente, la nivel de copii și juniori. O hotărâre similare s-a luat şi la CSM Dunărea, aici inclusiv în cazul puţinilor seniori din club. De altfel, și FRF a decis suspendarea tut ...

Baschet. CSM Galați, victorie în derbiul cu Mediașul

Duminică, 08 Martie 2020 18:00 | Publicat în SPORT
Echipa de baschet CS Municipal Galați a câștigat, scor 74-67, cu CSM Mediaș, disputat în deplasare, sâmbătă. Partida, considerată derbiul pentru locul al patrulea din Grupa Galbenă (locurile 7-12) din Liga Națională, a fost a doua victorie consecutivă pentru sportivii antrenați de Eugen Ilie. Începutul meciului a fost foarte bun pentru gălățeni, care au intrat la pauză cu un avans de cinci puncte. Sfertul al treilea a fost unul de coșmar pentru CSM Galați, în care aceștia ...

Efectele coronavirusului. Meciuri fără spectatori și în România

Duminică, 08 Martie 2020 18:15 | Publicat în SPORT
Federaţia Română de Fotbal a anunţat că sistează organizarea de meciuri cu spectatori pentru toate meciurile pe care le organizează. Vânzarea biletelor pentru meciul dintre România U21 și Danemarca U21, programat pentru 31 martie, la Craiova, a fost suspendată. Raed Arafat a anunţat că evenimentele care presupun participarea a peste 1.000 de persoane vor fi interzise, informează Mediafax. FRF a anunţat că a sistat organizarea de meciuri cu spectatori pentru toate competiţiile pe ...

Gălăţence titulare în echipele naţionale ale României

Vineri, 06 Martie 2020 00:02 | Publicat în SPORT
Două dintre fotbalistele formaţiei gălăţene FC Universitatea (locul 2 în prima ligă), Maria Stamate şi Carmen Marcu, se află în Turcia, cu echipa naţională de senioare a României, respectiv, cea de junioare Under 19. Ambele reprezentative participă la turnee amicale, fiecare jucând primul meci. Prima reprezentativă a întâlnit naţionala din Hong Kong, pe care a învins-o cu 4-1. Maria Stamate a fost titulară şi a terminat în teren partida sa de debut la echipa de senioare a ...

Copacul ”înflorit” cu gunoaie

Vineri, 06 Martie 2020 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Dacă, în alți ani, ne uitam cu jind după primii pomi înfloriți, anul acesta am avut ocazia să vedem și copacul în care au înflorit peturile. Pe o stradă intens circulată acum (Nae Leonard), la un colț de bloc am descoperit ”copacul cu peturi” - o specie ce nu va putea fi eradicată atâta vreme cât bunul-simț lipsește din vocabularul, dar mai ales din comportamentul gălățenilor.Partea bună a tuturor lucrărilor edilitare din ultima perioadă este că, gropile din trotuare ...

Un turneu, două nominalizări

Miercuri, 04 Martie 2020 14:00 | Publicat în SPORT
Simona Halep, locul 2 în ierarhia mondială, a fost nominalizată de WTA în sondajul pentru desemnarea celei mai bune jucătoare din luna februarie. Pe 22 februarie, Simona Halep a câștigat turneul WTA de la Dubai, pentru a doua oară în carieră, reușind să obțină al 20-lea titlu din circuitul WTA. În finală, românca s-a impus în fața Elenei Rybakina (Kazahstan, locul 19 WTA). Simona candidează și pentru cea mai frumoasă lovitură a lunii, un passing reușit în setul decisiv a ...

Patricia Țig, start în turneele americane

Marți, 03 Martie 2020 00:00 | Publicat în SPORT
Gălățeanca Patricia Țig a atins o nouă bornă importantă, după ce a urcat pe cea mai bună poziţie din carieră, locul 80, în clasamentul dat publicității, ieri, de site-ul oficial al WTA. Patricia Țig este plecată în Statele Unite şi este cap de serie 10 în turneul WTA de la Indian Wells, dotat cu premii totale de 125.000 de dolari. Ea va juca direct în turul secund, cu învingătoarea partidei dintre Olga Danilovici (Serbia, locul 179) și Veronica Cepede Royg (Paraguay, locu ...

În condiții vitrege, FOTBALISTELE S-AU CALIFICAT în sferturile Cupei României

Sâmbătă, 29 Februarie 2020 23:30 | Publicat în SPORT
Formația gălățeană FC Universitatea a obținut calificarea în sferturile de finală ale Cupei României, în urma victoriei reușite sâmbătă, în deplasare, cu Selena Constanța, scor 2-3, din al treilea tur al acestei competiţii. Performanţa a fost reuşită în condiţii foarte grele, echipa gălăţeană evoluând  în inferioritate numerică în mare parte din timpul de joc, în urma eliminării Andreei Surcică din minutul 15, dar şi o repriză fără atacantul Tabita Croitoru, ...
Pagina 14 din 201