
Elena Parapiru
Nu vă supăraţi, de unde aveţi copaci?
Miercuri, 11 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
* 82 de metri cu cubi de lemn de foc au fost confiscaţi de la două societăţi gălăţene * Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu comisari ai Gărzii Financiare – Secţia Galaţi şi inspectori din cadrul Inspectoratului de Regim Silvic Galaţi, au verificat 9 societăţi comerciale şi 6 persoane fizice, în cadrul unei acţiuni de combatere a tăierilor ilegale de arbori, de depozitare şi comercializare a lemnului în Galaţi.Controalele s-au lăsat cu 6 sancţiu ...
Foc deschis în casă la roşu, pe Carnabel
Miercuri, 11 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
O casă în construcţie, de pe strada Dumitru Carnabel a fost cuprinsă de flăcări marţi, în jurul orei 17,30. „Casa avea geamurile şi uşile montate, fiind terminată «la roşu»”, declară locotenentul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţi.„Au ars 200 de metri pătraţi de acoperiş de tablă, incendiul fiind în pericol să se propage şi la locuinţele din jur. Focul a fost lichidat în jurul orei 19, după intervenţi ...
Familie ruptă din iad
Miercuri, 11 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* O mamă acuză: „Fiul meu mă bate” * Niculina Dobrea a venit la sediul redacţiei „Vieţii libere”cu lacrimile şiroind pe obraz: „Sunt bătută de copilul meu, pe care l-am crescut singură de la şapte luni!”. Femeia spune că trăieşte un coşmar, că în casa ei au loc orgii sexuale, că este bătută de propriul fiu şi că este atacată de prietena acestuia. Pe de altă parte, fiul ei spune că nu vrea de la mama lui decât „să mă lase în pace, să nu mă mai sune, să ...
Şase accidente rutiere, şi toate la ţară
Marți, 10 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
* Din cele şase accidente petrecute duminică - în patru a fost vina pietonilor care traversau incorect ? * Raliul căruţelor, la Pechea * A fost de vină vremea bună? Au migrat gălăţenii posesori de maşini la ţară, de n-a mai rămas roată prin Galaţi? Poate, şi poate şi din alte motive sfârşitul weekendului a fost unul foarte agitat în judeţul nostru. „Nu mai puţin de şase accidente rutiere s-au produs în judeţul Galaţi numai duminică, toate având loc în mediul rural ...
Concediul fără plată al poliţiştilor - pe loc repaus
Marți, 10 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Dacă poliţiştii gălăţeni vor sta sau nu acasă opt zile pe lună – încă nu se ştie. „Deşi cunoaştem conţinutul legii, la nivelul Inspectoratului Poliţiei Judeţene Galaţi nu s-a primit nici o dispoziţie de aplicare a ei, din partea Inspectoratului General al Poliţiei Române”, declară inspectorul-şef Daniel Miron, şeful I.P.J.. „Acestea nu sunt decizii care să se poată lua la nivel de inspectorat, ci numai la centru”, încheie inspectorul-şef. Şi Patrică Hahui, ...
Kia oprită din depăşire de… un plop
Marți, 10 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
* Grav rănit, şoferul care făcea depăşirea neregulamentară se află internat la Spitalul de Urgenţă Galaţi * Un grav accident de circulaţie s-a petrecut luni, la ora 12,20, la Matca. Comisarul Viorel Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi declară: „Ovidiu Nelu Chicoş (35 de ani), din Matca, îşi conducea Kia Sorento GL 74 ZBY către Tecuci, pe Drumul Naţional 25. Având viteză mare, şoferul a încercat să depăşească – neregulamentar – un Iveco CC ...
Un BMW X5 prefăcut în scrum
Luni, 09 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
În mai puţin de o oră, sâmbătă noaptea, BMW-ul X5 din faţa blocului C 14, de pe strada Regiment 11 Siret, a fost transformată într-o biată tablă arsă. Iar veştile rele nu se opresc aici: maşinii de lux i s-a dat foc cu bună ştiinţă. În concluzie, doar asigurarea - dacă există! - l-ar putea salva pe proprietar de o pagubă de 500 de milioane de lei vechi.Torţă din maşină de lux Nu au fost artificii, nici alte motive de bucurie – focul care ardea în faţa blocului C 14 ...
Şi-a ucis nevasta, la băutură
Sâmbătă, 07 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
* Alcoolic cu vechime, iveşteanul Marin Crăciun (66 de ani) şi-a omorât în bătaie nevasta, pe Elena, după ce amândoi au băut peste măsură * Soţul şi-a adus aminte că, în urmă cu câteva zile, consoarta i-a reproşat că bea mai mult decât ea şi chiar l-a lovit cu o coadă de secure. Aşa că ieri s-a răzbunat. S-a năpustit asupra ei cu pumnii şi picioarele. Apoi... s-a culcat liniştit. Peste câteva ore avea să-şi dea seamă că femeia nu mai suflă. A crezut că o să sc ...
„Doctor de femei” şi Bendeac – pe scena Muzicalului
Sâmbătă, 07 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
* 16 noiembrie – data şi ora comediei de calitate * Gălăţenii vor avea ocazia să îl vadă, la mijlocul lunii noiembrie – mai exact pe data de 16 la ora 19,00 - pe scena Teatrului Muzical „Nae Leonard”, pe „mondenul” Mihai Bendeac, interpretând rolul principal în piesa „Doctor de femei”, a teatrului Metropolis, din Bucureşti. Alături de fostul „monden” vin Adriana Trandafir, Anca Sigartău, Adrian Titieni, Mirela Zeta (încă parte a „Mondenilor”), Adina Popescu, ...
Mihail şi Gavriil – patronii spirituali ai Jandarmeriei
Sâmbătă, 07 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
* Pe 8 noiembrie, Jandarmeria Română îi sărbătoreşte pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, aceştia fiind patronii spirituali ai Armei * Cei doi Sfinţi Arhangheli sunt cei mai cunoscuţi îngeri ai Bisericii Ortodoxe, conducători ai oştilor cereşti, simboluri ale luptei pentru dreptate, împotriva răului şi a necinstei. Sărbătoarea religioasă are conotaţii deosebite pentru toţi jandarmii români, care asemenea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil - cei care luptă în o ...