Concediul fără plată al poliţiştilor - pe loc repaus

Concediul fără plată al poliţiştilor - pe loc repaus
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dacă poliţiştii gălăţeni vor sta sau nu acasă opt zile pe lună – încă nu se ştie.

„Deşi cunoaştem conţinutul legii, la nivelul Inspectoratului Poliţiei Judeţene Galaţi nu s-a primit nici o dispoziţie de aplicare a ei, din partea Inspectoratului General al Poliţiei Române”, declară inspectorul-şef Daniel Miron, şeful I.P.J..

„Acestea nu sunt decizii care să se poată lua la nivel de inspectorat, ci numai la centru”, încheie inspectorul-şef.

Şi Patrică Hahui, comisarul-şef al Poliţiei Transporturi Galaţi, a confirmat: „La Galaţi nu a ajuns nimic în acest sens – adică legat de concediile fără plată ale poliţiştilor”. 

Aşadar, măcar un timp, gălăţenilor şi se va garanta bunul trai de către poliţişti cu normă întreagă. Nu ştim ce va fi mai încolo, dar sperăm ca totuşi infractorii să ţină seama de condiţiile de criză şi să amâne întâlnirile oficiale cu oamenii legii. Măcar atât cât socoteşte Guvernul că poliţiştii pot  umple – din motive bugetare – banca de rezerve…

Citit 1119 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.