Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Alpinistul român Horia Colibășanu a ajuns pe vârful Nanga Parbat (8.125 m), considerat unul dintre cei mai periculoși munți din lume, în cadrul expediției „Nanga Parbat 2025”, conform HotNews.ro.
Reușita marchează cea de-a 11-a ascensiune pe vârfuri de peste 8.000 m din cariera lui Colibășanu, toate fiind realizate fără oxigen suplimentar și fără sprijinul șerpașilor. Obiectivul său este să urce toți cei 14 "optmiari" din lume.
Alături de el se află trei medici din ...
Acuzații de defăimare la nivel înalt, la Universitatea ”Dunărea de Jos”
Vineri, 04 Iulie 2025 17:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Judecătoria Galați a pus punct unui proces deschis în urmă cu un an și jumătate de fostul președinte al Senatului Universității ”Dunărea de Jos”, Cătălin Fetecău, împotriva fostului rector, Lucian Puiu Georgescu, în care îl acuza pe acesta din urmă de defăimare.
Magistrații au ajuns la concluzia, după șase termene de judecată, că plângerea lui Fetecău a fost neîntemeiată. Drept urmare, au respins acțiunea depusă de acesta pentru a-și repara imaginea pe care și ...
Un personaj influent la Moscova, Andrei Badalov, vicepreședintele companiei ruse de stat Transneft, în vârstă de 62 de ani, a murit vineri dimineață. Moartea a fost una violentă, după ce a căzut de la etajul 10 al apartamentului său. Locuința se află într-o zonă rezidențială de lângă Moscova.
Ancheta este în curs, iar autoritățile verifică circumstanțele incidentului. Surse citate de agenția TASS afirmă că versiunea preliminară este sinuciderea, scrie Mediafax.
Potri ...
Un nou cod de reglementare a conținutului audiovizual
Vineri, 04 Iulie 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a anunțat trimiterea către Monitorul Oficial a noului Cod de Reglementare a Conținutului Audiovizual, document menit să modernizeze cadrul legislativ în domeniu și să răspundă la provocările media actuale, atât în mediul tradițional, cât și online, informează Digi24.
Noul cod reflectă un efort instuțional desfășurat de-a lungul a trei ani și aduce schimbări esențiale pentru protejarea copiilor și a categoriilor vulnerabile, î ...
Combinatul siderurgic Liberty Galați a anunțat, vineri, repornirea Laminorului de Tablă Groasă (LTG).
„Revenim în forță cu producția de tablă pentru infrastructură, construcții, nave, vase sub presiune, dar și pentru Liberty Tubular”, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a companiei.
Odată cu pornirea LTG, costurile zilnice de funcționare a combinatului vor urca de la 3 la aproape 4 milioane de euro, așa cum a declarat pentru „Viața liberă” Remus Borza, unul di ...
Explozie cu zeci de răniţi la o benzinărie din Roma
Vineri, 04 Iulie 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Circa 30 de persoane au fost rănite, dintre care trei cu arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat, vineri dimineaţă, într-un cartier estic din Roma.
„Mă rog pentru persoanele afectate”, a scris Papa Leon al XIV-lea, pe platforma X.
Pompierii şi angajaţii de la ambulanţă au fost prinşi în deflagrație, deoarece fuseseră chemaţi la faţa locului mai devreme, după ce un camion a lovit o conductă de la benzinărie.
Un centru sportiv, care găzduia o tabără de vară pen ...
Mari probleme pentru Oțelul în zona fundașilor centrali. O nouă plecare importantă
Vineri, 04 Iulie 2025 16:00 | Publicat în SPORT
Plecarea lui Nikola Stevanovici atrage noi probleme pentru gruparea gălățeană, care pare a fi deficitară în zona fundașilor centrali.
Lotul Oțelului suferă mişcări continue, iar unul dintre punctele sensibile în momentul actual este cel al compartimentului defensiv. În special în zona fundașilor centrali, acolo unde cuplul de succes din sezonul trecut, Cisse - Stevanovici, s-a destrămat complet. Primul semnase de ceva vreme cu “U” Cluj, iar în ultimele zile a plecat și s ...
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați au fost solicitați să intervină, joi seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată pe strada Brașov din municipiul Galați.
Pentru că focul era foarte puternic și cuprinsese şi fațada unui bloc din apropiere, fiind afectate nivelurile de la parter, etajul 1 și etajul 2, la fața locului au fost trimsie trei autospeciale de stingere, o autoscară mecanică, o autospecială de d ...
Peste 1.000 de laureaţi și premii în valoare de 2 milioane de lei, la Gala Excelenței în Educație
Vineri, 04 Iulie 2025 15:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Gala Excelenţei în Educaţie, eveniment devenit tradiție la Galați și ajuns anul acesta la ediția a cincea, a fost dedicat elevilor de top din oraș, care au finalizat anul școlar cu media generală 10.00 și care au obținut premii la olimpiade și concursuri școlare, dar și cadrelor didactice care i-au pregătit și care au făcut posibile aceste performanțe.
Evenimentul, organizat ca și până acum pe scena amplasată în Grădina Publică, a fost prezidat de omul de televiziune D ...
FUTSAL. United Galati, campioana României, s-a aflat în urnele pentru tragerea la sorți a grupelor din faza Main Round a Ligii Campionilor la futsal. Gălățenii, cu un coeficient rezultat pe baza participărilor din ultimii cinci ani, au fost plasați direct în faza de Main Round, unde vor juca împotriva celor de la Differdange (Luxemburg) și a învingătoarelor a două grupe de calificare. Din aceste grupe ar urma să vină cea mai bună echipă dintre: Araz Naxcivan (Azerbaidjan), Ljut ...