A murit judecătorul Ion Avram Dunăreanu

Luni, 15 Iulie 2013 15:19 | Publicat în EVENIMENT
Duminică, a încetat din viaţă magistratul Ion Avram Dunăreanu. Născut la 18 martie 1945, în comuna Cudalbi, judeţul Galaţi, Ion Avram Dunăreanu a fost cunoscut, de asemenea, ca pictor (având 44 de expoziţii personale, în ţară şi în străinătate) şi poet.Licenţiat al Institutului Agronomic „Ion Ionescu de la Brad” şi al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a fost membru fondator al Asociaţiei Artiştilor Plastici „Simeza ...
Un turist român, în vârstă de 35 de ani, s-a înecat în staţiunea bulgară Sunny Beach, au anunţat autorităţile bulgare, citate de agenţia FOCUS, în pagina electronică. Poliţia a fost alertată sâmbătă, în jurul orei 17.37. Turistul este un român în vârstă de 35 de ani, care a ajuns în Bulgaria la 2 iulie şi era cazat la complexul Fiesta. ...
Vicepreşedintele Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Galaţi, inginerul Constantin Saulea, a încetat astăzi din viaţa ca urmare a unor grave probleme medicale. Constantin Saulea a fost printre principalii promotori ai antreprenoriatului la Galaţi, atât în calitate de manager al SC TC Inf SA, cât şi în calitate de vicepreşedinte al Patronatului IMM-urilor Galaţi. Societatea pe care a fondat-o şi a condus-o a fost una dintre cele mai bune companii din Galaţi din domeniul ...
Un tânăr din Capitală a murit, în noaptea de luni spre marţi, după ce s-a împuşcat în cap cu un pistol cu bile de cauciuc, au declarat oficiali din Poliţia Capitalei. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae, în jurul orei 00.45 a fost primită o sesizare potrivit căreia într-un imobil din Sectorul 3 al Capitalei a decedat un bărbat, după ce s-a împuşcat cu o armă neletală. La faţa locului, poliţiştii au găsit, lângă bărbatul decedat, ...

S-a stins din viaţă profesorul George Vasilescu

Luni, 01 Iulie 2013 18:00 | Publicat în SOCIETATE
S-a stins din viață Domnul Profesor George Vasilescu, unul din primii şi cei mai valoroşi profesori ai Departamentului de Pescuit şi Acvacultură, şef al acestui departament în perioada 1972-1977, fondator al conceptului de acvacultură în pescăria românească, un OM al Şcolii pe care a servit-o cu devotament până la sfârşitul carierei universitare. A fost un model de dascăl pentru multe generaţii de studenţi şi cadre didactice, care s-a dăruit cu toată fiinţa sa construcţ ...
Sub influenţa alcoolului sau fără să cunoască regulile de bază pentru a conduce motoscutere, unii gălăţeni pun în pericol grav siguranţa circulaţiei şi vieţile pietonilor Condusul mopedului nu e chiar o joacă de copii şi tocmai pentru a preveni ca oricine să circule pe drumurile publice fără a avea un minim de cunoştinţe atestat prin examen, legiuitorul a instituit, prin noul Cod Rutier, obligativitatea obţinerii permisului pentru această categorie de vehicule. Regula p ...
ITM-ul şi Poliţia anchetează împrejurările incidentului, varianta sinuciderii nefiind exclusă Echipa de pe şalupa de intervenţie a Şantierului Naval Damen Galaţi a observat, miercuri dimineaţă, în apele Dunării trupul unei persoane. Echipajul a intervenit prompt şi a scos din apă trupul unei femei şi i-au acordat primul ajutor. La faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD, alertat prin Numărul Unic de Urgenţă 112, care a transportat victima la spital. În ciuda eforturilo ...
12 gălăţeni şi-au pierdut conştienţa în ultimele ore, cauza cea mai probabilă a acestor leşinuri fiind temperaturile ridicate. Unul dintre pacienţi, o bătrână de 85 de ani, a căzut în faţa unui magazin din complexul „Potcoava de Aur”. La faţa locului a venit în câteva minute un echipaj al Ambulanţei, care a ajutat-o pe femeie să-şi revină, după care a transportat-o la camera de Supraveghere a Spitalului Judeţean. În celelalte cazuri a fost vorba de leşinuri petrecu ...
Liberalii gălăţeni sunt în doliu. Marcel Laurenţiu Milea, membru marcant al filialei PNL Galaţi, a încetat fulgerător din viaţă, la vârsta de numai 60 de ani.Laurenţiu Milea a fost consilier judeţean PNL în mandatul 2008-2012 şi membru în cea mai importantă structură a Consiliului Judeţului Galaţi, Comisia de Buget-Finanţe. Licenţiat în ingineria calculatoarelor la Institutul Politehnic din Bucureşti, Laurenţiu Milea s-a perfecţionat în managementul societăţilor come ...
Un tânăr de 22 de ani din comuna Pechea şi-a pierdut viaţa după ce s-a izbit cu scuterul de un cap de pod. Băiatul a plecat sâmbătă seară cu scuterul în comună. La întoarcere, după ce consumase şi alcool, nu a mai putut controla vehiculul. În urma impactului pecheanul a intrat în comă. “Deşi la faţa locului a venit un echipaj mixt de intervenţie SMURD – Ambulanţă, toate manevrele de prim-ajutor au fost în zadar. La scurt timp, tânărul a făcut stop cardio-respirator ...
Pagina 34 din 42