Filmul "Arsenie. Viața de apoi", regizat de Alexandru Solomon, rulează în cinematografele din toată ţara, din 1 septembrie 2023. La Galaţi, lungmetrajul documentar poate fi vizionat la Cinema "Ioan Manole" (Casa de Cultură a Sindicatelor), unde marţi, 5 septembrie, de la ora 19.00, va avea loc şi o proiecție de gală, în prezența regizorului.
Filmul merge pe urmele lui Arsenie Boca, într-un pelerinaj care reface presupusele miracole atribuite părintelui. Prin ochii credincioșil ...
Armata rusă se laudă cu înrolări pe bandă
Duminică, 03 Septembrie 2023 16:00 | Publicat în Război în Ucraina
Aproximativ 280.000 de persoane au semnat contracte în acest an pentru a intra în serviciu profesionist în armata rusă, a declarat duminică vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, transmite Reuters. Aflat într-o vizită în Extremul Orient rus, Medvedev a spus că are întâlniri cu oficiali locali în cadrul eforturilor de întărire a forţelor armate. Rusia a anunţat anul trecut un plan de extindere a efectivelor de luptă cu peste 30 la sută, până la ...
Debut într-o nouă sesiune parlamentară
Duminică, 03 Septembrie 2023 16:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Senatul şi Camera Deputaţilor încep, luni, a doua sesiune parlamentară ordinară a anului, iar cele două camere ale Parlamentului au fost convocate de la ora 16,00, în şedinţe de plen separate, după ședinţele Birourile permanente.Printre priorităţile acestei sesiuni se află legea pensiilor speciale, care trebuie pusă în acord cu decizia Curţii Constituţionale, precum şi alte proiecte necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR, precum legea salarizării şi legea pensiil ...
Iranul a primit avioane de antrenament rusești
Duminică, 03 Septembrie 2023 18:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Forţele aeriene iraniene au primit mai multe avioane de antrenament ruseşti, pentru a-şi "îmbunătăţi pregătirea şi capacitatea de luptă", a informat sâmbătă presa locală, preluată de AFP. "Un număr de avioane de antrenament Yak-130 au intrat în ţară şi au ajuns la baza aeriană Shahid Babaei din Isfahan", potrivit agenţiei de ştiri Tasnim. Agenţia, citând departamentul de relaţii publice al armatei, a transmis că sosirea aparatelor de zbor face parte din "contractele de ...
Forțele ucrainene au străpuns prima linie de apărare a Rusiei
Duminică, 03 Septembrie 2023 17:00 | Publicat în Război în Ucraina
Forţele ucrainene au străpuns în mod decisiv prima linie de apărare a Rusiei, în apropiere de Zaporojie, după săptămâni de deminare minuţioasă a terenului, şi se aşteaptă la o înaintare mai rapidă, pe măsură ce presează a doua linie a frontului, care este mai slabă, a declarat generalul ucrainean care conduce contraofensiva din sud, Oleksandr Tarnavski, într-un interviu pentru Observer.
Generalul de brigadă Oleksandr Tarnavski estimează că Rusia a dedicat 60 la sută din ...
Raed Arafat: "Stațiile (GPL - n.r.) închise trebuie realmente închise"
Duminică, 03 Septembrie 2023 19:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Raportul preliminar al intervenției pompierilor la exploziile produse în 26 august la depozitul GPL ilegal din Crevedia a fost prezentat, duminică, de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, care a precizat că primul apel la 112, prin care se anunța o explozie la o casă, a fost la ora 18,48, iar primele echipaje de intervenţie au ajuns acolo la 19,06. În mare parte a conferinței de presă, Arafat a ținut să răspundă tuturor criticilor, acuzând manip ...
Ludovic Orban nu crede că AUR va ajunge la guvernare
Duminică, 03 Septembrie 2023 15:33 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a afirmat în weekend că există "fără discuţie" o ascensiune a AUR, o "maşinărie de lansat tot felul de teme", dar a menţionat că această formaţiune politică "nu va putea guverna, niciodată"."La cum arată spectrul politic astăzi, cu PSD la putere, hai să fim cinstiţi, se profilează ca alternativă tot un PSD, care este mai comunist, mai naţionalist, mai antidemocratic, mai antieuropean decât PSD, dacă e posibil aşa cev ...
Mărturisesc cinstit, de o bună bucată de vreme am obosit să mai "urmăresc cu atenţie şi îngrijorare" manifestările prezidenţiale. Fie că-s declaraţii, replici, gesturi, acte sau fapte, le iau pe toate aşa cum vin direct de la preşedinte. Cu suficienţă. Cu blazare. Cu un anume plictis domol şi flegmatic, pigmentat pe alocuri cu sclipiri de falsă ironie. Aşa a fost şi cea mai recentă ieşire prezidenţială, în Delta Dunării.
"Vizita dumneavoastră de astăzi a avut scopul ...
Săptămâna trecută, cursul euro a avut o tendință ascendentă, la care au contribuit atât factori externi, cât și interni, în special adâncirea deficitului bugetar și de cont curent
Conform datelor prezentate de Ministerul de Finanțe, în primele șapte luni ale acestui an deficitul bugetar s-a majorat cu 2,43% din PIB, față de 1,89% din PIB în aceeași perioadă din 2022. De altfel, deficitul bugetar reprezintă principala problemă cu care se confruntă guvernul. Acesta în ...
Au început lucrările de 28 milioane de euro la terminalul Ro-Ro din Port Bazinul Nou
Duminică, 03 Septembrie 2023 20:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În Portul Galați au demarat lucrările de amenajare a danelor Ro-Ro (roll on/roll off) din Bazinul Nou, ceea ce va permite creșterea cu aproximativ 58.000 de tone (în primul an de exploatare) a volumului de mărfuri tranzitate, în paralel cu reducerea timpilor de încărcare/ descărcare și creșterea siguranței în timpul operațiunilor portuare.
Lucrările vizează reabilitarea cheurilor de acostare ale danelor 39 și 40, amenajarea rampei Ro-Ro la dana 41, precum și amenajarea cheulu ...