EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi
CFR Marfă vinde două feriboturi
Scris de Cristinel Luca Luni, 24 Iulie 2023
CFR Marfă va vinde la licitație cele două feriboturi pe care le deține, Mangalia și Eforie. Conform clubferoviar.ro, cele două nave au fost construite în 1991 și 1988, pentru a asigura transportul vagoanelor, containerelor și tirurilor între porturile Constanța și Samsun, în condițiile în care, până în anul 1990, exista…
Săpături la fostul Mehid
Scris de Cristinel Luca Luni, 24 Iulie 2023
La sfârșitul săptămânii trecute, un cititor ne-a semnalat că un șanț de dimensiuni respectabile era săpat la limita de la stradă a terenului fostei întreprinderi Mehid de pe bulevardul Coșbuc și ne-a întrebat dacă s-a început realizarea vreunei investiții pe terenul respectiv. „Încă nu am început nimic”, ne-a spus Radu…
Electrocentrale Galați, la un pas de a fi preluată de turci. Prețul, redus de trei ori în 14 luni
Scris de Cristinel Luca Duminică, 23 Iulie 2023
La un an și două luni după ce a fost scoasă la licitație, soarta întreprinderii gălățene Electrocentrale, fostul producător de energie electrică, agent termic și abur industrial de pe platforma combinatului siderurgic, pare foarte aproape să fie decisă. Actualul preț de pornire a licitației, redus cu aproape 7,5 milioane de…
Sâmbătă, gălăţenii s-au distrat în familie, pe Faleza Dunării (FOTO și VIDEO)
Scris de Raluca Ichim Duminică, 23 Iulie 2023
Ateliere de creație, baloane de săpun, animație, magie, muzică, voie bună și mult, mult soare Toate acestea au fost ingredientele unei zile magice oferite de organizatorii picnicului urban gălățenilor mari și mici, sâmbătă, 22 iulie. Deși erau peste 33 de grade și canicula se instalase încă de la primele ore…
Două incendii serioase de vegetație în județul Galați. Pompierii au intervenit ore în șir
Scris de Anca Spânu Sâmbătă, 22 Iulie 2023
În cursul zilei de sâmbătă, 22 iulie 2023, mai multe echipaje specializate din cadrul Detașamentului de Pompieri Galați au fost solicitate să intevrină după izbucnirea unor incendii de vegetație uscată în localitatea Tulucești, respectiv la Vama Giurgiulești.Citește și Recomandări de la pompieriPotrivit informațiilor furnizate de ISUJ Galați, în localitatea Tulucești,…
A plecat dintre noi dr. Radu Grigore, părintele cardiologiei gălățene. Medicul Paul Ichim îi aduce un omagiu
Scris de Anca Spânu Sâmbătă, 22 Iulie 2023
A plecat dintre noi un reputat medic gălățean, numit de către dr. Paul Ichim „ultimul dintre greii medicinei gălățene”, dr. Radu Grigore, părintele cardiologiei gălățene. Potrivit unei postări pe rețelele de socializare a medicului Paul Ichim, dr. Radu Grigore a dispărut din atenția publică în ultima perioadă, fiind la o…
Accident de muncă la o fabrică de pâine din oraș. O angajată, grav mutilată de un utilaj
Scris de Raluca Ichim Sâmbătă, 22 Iulie 2023
O gălățeancă, angajata unei fabrici de pâine situată pe strada Nae Leonard din Galați, a fost victima unui accident de muncă, în urma căruia a suferit o amputație la degetele 2,3,4 și 5. Evenimentul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, când angajata, în vârstă de 55 de…
Peste 85 de spectacole, în faţa a 10.000 de spectatori. Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, în stagiunea 2022-2023
Scris de Anca Spânu Sâmbătă, 22 Iulie 2023
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați a încheiat Stagiunea 2022-2023, actorii intrând, oficial, în vacanţă. Într-un comunicat de presă remis redacţiei, instituţia de cultură punctează succesele stagiunii încheiate, mulţumind spectatorilor pentru interes şi sprijinul acordat. Potrivit directorului general al instituţiei, Florin Toma, în această stagiune s-a organizat primul Showcase din…
Concert cu intrare liberă la Daily Pub
Scris de Beatrice Dumitriu Sâmbătă, 22 Iulie 2023
Florin Chiriac and the Hippie Band va susține un concert la Daily Pub. Duminică, 23 iulie, începând cu ora 19.00, gălățenii se pot delecta gratuit cu muzică bună, intrarea fiind liberă. "Vă așteptăm la un concert marca Florin Chiriac and the Hippie Band, cu multe hituri scoase doar din voce,…
Câte persoane ajung la Urgențe din cauza caniculei
Scris de David Tudor Sâmbătă, 22 Iulie 2023
Încă de la începutul lunii lui Cuptor, cazurile de persoane care ajung la Urgențe din cauza căldurii au început să se înmulțească Cele mai multe persoane care au nevoie de ajutor medical sunt vârstnicii, datorită expunerii îndelungate în soare și a deshidratării. Medicii recomandă ca în această perioadă să evităm…
Proteste în fața Primăriei, contra tarifelor Apă Canal. Gălăţenii se mobilizează pe reţelele de socializare
Scris de Cristinel Luca Vineri, 21 Iulie 2023
Gălățenii nemulțumiți de tarifele practicate de operatorul regional Apă Canal SA Galați pentru apa potabilă furnizată la robinete și pentru serviciile de canalizare prestate sunt chemați să protesteze în fața sediului Primăriei Galați. Vor fi nu unul, ci trei proteste pentru care s-a obținut autorizație din partea municipalității, conform inițiatoarei,…
Bărbat reținut pentru hărţuirea fostei soţii
Scris de Beatrice Dumitriu Vineri, 21 Iulie 2023
Un bărbat în vârstă de 44 de ani, a ajuns în arestul poliției, pentru 24 de ore, după ce a încălcat ordinul de protecție obținut de fosta soție Oamenii legii au aflat de încălcarea ordinului chiar de la fosta soție a bărbatului care a sesizat telefonic situația în care se…
Noi măsuri de prevenire în contextul Codului Galben de caniculă
Scris de Beatrice Dumitriu Vineri, 21 Iulie 2023
În contextul Codului Galben de caniculă, precum și a prognozei meteo pentru perioada imediat următoare, Claudiu Gavril, prefectul județului Galați, a convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pentru a stabili acțiuni suplimentare față de cele stabilite în "Planul de măsuri pentru prevenirea și atenuarea efectelor caniculei și secetei prelungite…
A fost reluată activitatea la Popasul Drumeților
Scris de George Marinescu Vineri, 21 Iulie 2023
Conform unei scurte informări primite de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi, vineri, 21 iulie, instituția a dispus ridicarea măsurii de oprire temporare a prestării serviciilor la restaurantul Popasul Drumeților de la Tirighina. Conform sursei citate, operatorul economic a remediat toate deficiențele constatate anterior: a văruit incinta, a schimbat…
Un câine din rasa Amstaff, legat cu sârme și abandonat în pădure
Scris de Raluca Ichim Vineri, 21 Iulie 2023
O descoperire șocantă a fost făcută pe un câmp din extravilanul municipiului Galați Un câine mascul, nesterilizat, din rasa Amstaff, fusese legat cu sârmă și abandonat în pădure. Pentru că animalul era predispus la insolație și deshidratare, ceea ce ar fi dus la moartea lui, dar și pentru că era…
Mizerie și carne expirată la Popasul Drumeților
Scris de George Marinescu Joi, 20 Iulie 2023
Joi, 20 iulie, în urma unei sesizări, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galaţi a realizat un control la restaurantul de la Tirighina aparţinând operatorului economic Popasul Drumeților SRL.Cu această ocazie, comisarii CJPC au constatat folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare în frigidere neigienizate, rafturi cu zone ruginite,…
Trei asocieri de firme vor să asfalteze la Matca
Scris de George Marinescu Joi, 20 Iulie 2023
InteresAsocierile Brialbet SRL - Firogal 1 SRL, împreună cu subcontractantul Atria Concept SRL, pe de o parte, Davide Construct SRL - Citadina ’98 SA - Oldroad Construct SRL și cea dintre Gendav SRL și Marom Eco SRL, alături de subcontractantul Gendav Construcții Montaj SRL, s-au înscris la licitația organizată de…
Oferte pentru reparații capitale la Ambulatoriul Spitalului Județean
Scris de George Marinescu Joi, 20 Iulie 2023
EvaluareCompania specializată Davide Orizont SRL din Cosmești este în competiție cu asocierea Brave Seventeen Proiect SRL - Tancrad SRL pentru a obține contractul de lucrări (reparaţii capitale) la demisolul corpului C2 - Ambulatoriu din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Ap. Andrei" din Galaţi. Potrivit datelor din Sistemul Electronic…
Muzeul de Științe ale Naturii își reduce amprenta de carbon
Scris de George Marinescu Joi, 20 Iulie 2023
Urmare ședinței extraordinare de joi, 20 iulie, a Consiliului Județean (CJ) Galați a fost aprobat proiectul tehnic pentru renovarea energetică a Complexului Muzeal de Științele Naturii “Răsvan Angheluță”. Este vorba despre o investiție cu fonduri europene, în valoare de 15.120.547 lei (TVA inclus), bani obținuți prin Planul Național de Redresare…
Poliţia caută candidați pentru programul de master
Scris de Beatrice Dumitriu Joi, 20 Iulie 2023
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați recrutează candidați pentru concursul de admitere la programul de studii universitare de master profesional pentru formarea ofițerilor de poliție, organizat de Academia de Poliție, sesiunea 2023-2024. Aspiranții la o carieră în poliție se pot înscrie în perioada 18-26 iulie 2023, inclusiv în zilele nelucrătoare…
Fostul ministru Dan Matei Agathon a încetat din viață
Scris de Raluca Ichim Joi, 20 Iulie 2023
Fostul ministru al Turismului, Dan Matei Agathon, a decedat joi, la vârsta de 74 de ani, anunță Digi 24. Alin Burcea, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), a făcut anunțul referitor la decesul fostului ministru. "Astăzi s-a stins din viață fostul ministru Dan Matei Agathon,…
Femeie rănită într-un accident rutier
Scris de Beatrice Dumitriu Joi, 20 Iulie 2023
O femeie în vârstă de 36 de ani a ajuns la spital, în urma unui accident rutier. Accidentul, a avut loc miercuri, 19 iulie, pe strada Nicolae Mantu din municipiul Galați. După verificările la fața locului, s-a stabilit că un gălățean de 54 de ani, în timp ce conducea pe…
UPDATE: Arestați pentru 30 de zile după ce au furat portofele în mijloace de transport. Bătrânii erau principala țintă (VIDEO)
Scris de Beatrice Dumitriu Joi, 20 Iulie 2023
UPDATE 21 IULIE: În urma prezentării la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și, ulterior, la Judecătoria Galați, de joi, 20 iulie, a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile a celor doi bărbați. Doi bărbați, în vârstă de 56, respectiv, 46 de ani, au fost arestați după…
Un alt constructor pentru lucrările de la Spitalul din Târgu Bujor
Scris de George Marinescu Joi, 20 Iulie 2023
În această săptămână, au (re)început lucrările de eficientizare energetică de la Spitalul Orășenesc din Târgu Bujor. Este vorba de reabilitarea energetică a principalului corp de clădire, în cadrul unei investiții cu fonduri europene de peste 4,8 milioane de lei (TVA inclus), bani atrași de Consiliul Județean (CJ) Galați. "Au început…