Viaţa liberă

Viaţa liberă

Ce cred gălăţenii despre „Viaţa liberă”, la 10.000 de ediții

Luni, 08 August 2022 00:00 | Publicat în Regional
Cotidianul „Viaţa liberă” s-a născut în toiul evenimentelor din 22 decembrie 1989, fiind primul ziar liber din România apărut în timpul Revoluției și care şi-a consolidat permanent poziţia pe piaţa media, rămânând, timp de peste 32 de ani, printre cele mai importante publicaţii de gen din țară. Atunci, jurnaliştii Radu Macovei, Grigore Lazarovici, Mariana Iliescu, Katia Nanu, Silvia Mihalcea, Ștefan Dimitriu și Cristian Popescu și-au riscat viața pentru a le transmite ...

Orban: „Autonomie pentru cartierul Cantemir!” Nu-l oprește nimeni pe premierul maghiar?

Duminică, 07 August 2022 19:00 | Publicat în MAGAZIN
Cine s-ar fi gândit că poate să apară un nou Ținut ale cărui libertăți să fie comentate de șeful guvernului maghiar? Venit o fugă până la Lacu Sărat, Viktor Orban a tulburat iarăși apele pe la noi, așa cum se întâmplase și cu prilejul vizitei la Băile Tușnad Se trece prea ușor Inepțiile întâiului om în statul maghiar, întrucât președintele are un rol decorativ, sunt discutate la orice colț de stradă. Prezent săptămâna trecută la Băile Tușnad, premierul Ung ...

ANUNȚ DE ANGAJARE

Miercuri, 10 August 2022 03:03 | Publicat în Regional
ASISTENT MANAGER Cerințe și abilitați: - Abilități de prioritizare a activității și respectare a termenelor limită;- Capacitate de organizare și planificare a timpului și a sarcinilor încredințate;- Bune abilități de comunicare și relaționare;- Persoană responsabilă, ordonată, corectă și serioasă;- Abilități operare PC și tehnoredactare avansate, experiență de lucru cu Microsoft Office (în special Excel), experiență cu alte instrumente de lucru online; Această ...

ANUNȚ DE ANGAJARE

Miercuri, 03 August 2022 00:00 | Publicat în Regional
"Trustul de Presă Dunărea de Jos" angajează ECONOMIST pentru Departamentul Financiar-Contabil. Condiţii: - studii superioare în domeniul ştiinţelor economice,- experienţă minimă pe specialitate 5 ani,- profesionalism şi atenţie la detalii,- disponibilitate la efort,- capacitate de reacţie rapidă,- corectitudine. Beneficii: - salariu motivant,- ambient de lucru plăcut. CV-urile și scrisorile de intenție se vor depune la sediul firmei din strada Domnească, nr 68 sau prin e-m ...

Țânțarii gălățeni, speriați cu elicopterul. Primăria caută soluții alternative pentru dezinsecție

Sâmbătă, 30 Iulie 2022 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Pentru a nu mai arunca banii pe soluțiile care nu-și făceau niciodată efectul, municipalitatea a inventat o șmecherie: folosește aparatele de zbor pentru a-i teroriza pe micii vampiri. Tot exterminare se numește, doar că e mai ieftină. Știi despre ce e vorba Dacă n-ai fost plecat la mare sau la munte, ai prins cea mai recentă etapă din campania de dezinsecție a reședinței de județ. Te-ai trezit cu noaptea în cap și ai numărat oi, ca să adormi la loc. Apoi ai contabilizat o ...

Nou record de inflație în zona euro, peste prognozele analiștilor

Vineri, 29 Iulie 2022 16:17 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un nou maxim istoric în luna iulie, transmit Reuters și Agerpres. Potrivit unei estimări preliminare publicate vineri de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 8,9% în luna iulie 2022, depăşind precedentul maxim istoric, de 8,6%, înregistrat în luna iunie. Aceasta este cea mai puternică creştere în ritm anual a preţurilor de consum înregistrată de zona euro după 1997, când au început să fie publicat ...

Cât vor costa biletele la primul meci al Oțelului în Liga a II-a de fotbal

Vineri, 29 Iulie 2022 12:57 | Publicat în SPORT
Formaţia SC Oțelul Galați va debuta în Liga a II-a de fotbal sâmbăta viitoare, pe 6 august, într-un meci cu Politehnica Iași, care se va disputa de la ora 11.30, pe Stadionul "Oțelul". Clubul gălăţean a stabilit prețurile tichetelor de acces la această partidă, astfel: peluza 1 şi 2 - 5 lei, tribuna 2 - 10 lei, tribuna 1 - 20 de lei, tribuna 0 - 50 lei. Accesul în sectorul galeriei din Peluza Nord va fi liber. Membrii socios vor avea acces pe stadion pe baza cardului. Până ...

Weekend cu temperaturi de 33-37 de grade, dar și cu ploi și vijelii

Vineri, 29 Iulie 2022 10:44 | Publicat în EVENIMENT
Valul de căldură se va menține în weekend, în Muntenia, Dobrogea și în sudul Moldovei, cu temperaturi maxime cuprinse între 33 și 37 de grade, au anunţat meteorologii. În plus, pentru judeţul Galaţi a fost emisă o avertizare Cod galben de vijelii și ploi torențiale, de vineri până duminică seara. Conform Administrației Naționale de Meteorologie, de vineri, de la ora 12.00, până duminică, la ora 22.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, Moldova și ...

Mamografii gratuite în patru comune din județ

Marți, 26 Iulie 2022 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Femeile din comunele gălăţene Băneasa, Fârțănești, Corod și Cudalbi au fost incluse într-un proiect de screening pentru prevenirea cancerului de sân, derulat de Institutul Regional de Oncologie Iași în 12 județe din estul țării. Indiferent dacă sunt sau nu asigurate, femeile din cele patru comune beneficiază de mamografii digitale gratuite, într-un cabinet de imagistică mobil, dotat cu mamograf digital 3D. Caravana a trecut până acum prin Băneasa şi Fârțănești, iar ce ...

Galaţiul, sub Cod portocaliu de vijelii şi averse torenţiale. Perioada caniculară continuă

Duminică, 24 Iulie 2022 11:33 | Publicat în EVENIMENT
Judeţul Galaţi se va afla sub avertizare meteorologică de Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată şi vijelii puternice, în cursul zilei de duminică, 24 iulie, în intervalul orar 14.00 - 23.00. Conform meteorologilor, mai ales spre seară și la începutul nopții, vor fi perioade cu intensificări ale vântului şi, local, vijelii puternice (cu rafale de peste 90 km/h), descărcări electrice și grindină. Pe alocuri, aversele vor fi torențiale, iar cantitățile de ap ...
Pagina 392 din 519