Cristinel Luca

Cristinel Luca

Franța, acuzată că pregătește o intervenție armată în Niger

Luni, 31 Iulie 2023 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Junta militară care l-a răsturnat de la putere săptămâna trecută pe preşedintele Nigerului, Mohamed Bazoum, a acuzat luni Franţa că pregăteşte o intervenţie armată pentru readucerea acestuia la putere, transmit AFP și Agerpres. Într-un comunicat difuzat luni de televiziunea naţională, puciştii afirmă că „pe linia sa de conduită, în sensul identificării de căi şi mijloace pentru o intervenţie militară în Niger, Franţa - cu complicitatea unor nigerieni - a ţinut o ...

O femeie a născut pe trotuar, în fața spitalului

Luni, 31 Iulie 2023 15:58 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, trimite un control la Spitalul Municipal Urziceni, unde o femeie a născut pe trotuar, pentru că nu ar fi fost primită în spital Imaginile cu femeia aflată în travaliu și care naște pe trotuar ajutată de un echipaj de la Ambulanță s-au viralizat. Se pare că femeia, care este surdo-mută, nu ar fi fost primită în spital, spun martorii, citați de Mediafax. Cel care filmează spune: „Spitalul din Urziceni, fraților! Naștere în curtea s ...

Două „super-Luni”, în august

Luni, 31 Iulie 2023 15:39 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Persoanele pasionate de fenomenul de Lună plină vor avea parte de două "super-Luni" în august, relatează DPA. Luna se va afla în cel mai apropiat punct faţă de Pământ marţi şi din nou în noaptea de 30-31 august. Ambele Luni pline vor putea fi observate la aproape aceeaşi dimensiune, potrivit unui grup de astronomi amatori din Germania. Spectacolul dublu este posibil deoarece ciclul dintre două Luni pline este de 29,5 zile, iar august are 31 de zile. Două Luni pline într-o lună ...

Circuitul câinilor în natură, la Turnul TV. Cum înţeleg unii gălăţeni adopţia unui animal

Duminică, 30 Iulie 2023 19:00 | Publicat în Regional
Gălățeanul George Hristache a trimis mai multe sesizări, telefonic și prin e-mail, pe adresele societății Ecosal și Primăriei Galați, legate de prezența mai multor câini maidanezi în zona Turnului TV din Micro 21. Se pare că mulți dintre acești câini au fost capturați, apoi „adoptați” de diverși gălățeni, după care au fost lăsați din nou liberi, exact în același loc. „Aș vrea să fac o sesizare legată de prezența unor câini maidanezi (8-12 cred că ar fi nu ...

Explozie la un depozit de artificii

Duminică, 30 Iulie 2023 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cel puţin 12 persoane au murit şi peste o sută au fost rănite într-o explozie la un depozit de artificii din sudul Thailandei, al cărui proprietar acuzat de neglijenţă a fost convocat la poliţie, informează AFP. Explozia, care a avut loc sâmbătă după-amiază în oraşul Sungai Kolok, ar fi fost cauzată de lucrări de sudură într-o clădire în care se depozitau ilegal artificii. Detonarea a aproximativ o tonă de praf de puşcă a produs două cratere de doi metri adâncime şi ...

Putin anunță că marina rusă va primi 30 de nave noi în acest an

Duminică, 30 Iulie 2023 15:22 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele rus Vladimir Putin a asistat duminică la o paradă de nave de război şi submarine nucleare în oraşul său natal Sankt Petersburg şi a anunţat că marina rusă va primi 30 de nave noi în acest an, relatează Reuters, preluată de Agerpres. Patruzeci şi cinci de nave, submarine şi alte ambarcaţiuni au luat parte la evenimentul anual al Zilei Marinei din Rusia, un spectacol tradiţional de putere militară care are loc în Golful Finlandei şi pe râul Neva din Sankt Peter ...

Se scumpește ciocolata

Duminică, 30 Iulie 2023 17:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Iubitorii de ciocolată au primit o veste proastă săptămâna trecută: va deveni mai scump să îşi satisfacă pofta, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres. Costul boabelor de cacao angro a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, iar producătorii pariază că preţurile pentru acest ingredient crucial al ciocolatei vor rămâne la un nivel ridicat până la finele lui 2024. Motivul principal este scăderea producţiei în Vestul Africii, o regiune care este responsabilă pent ...

„Decuplarea de China e o iluzie”

Duminică, 30 Iulie 2023 19:05 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ministrul de Finanțe al Franței a declarat duminică, în timpul unei vizite la Beijing, că întreruperea tuturor legăturilor economice cu China e „o iluzie”, întrucât unele țări occidentale încă depind de gigantul asiatic. "Suntem total opuși ideii de decuplare. Decuplarea este o iluzie. Nu există nicio posibilitate de a decupla economiile americane, europene și chineze”, a declarat ministrul de Finanțe Bruno Le Maire reporterilor de la Ambasada Franței, potrivit RFI. Le Ma ...

Cartel ALFA cere transparență

Luni, 31 Iulie 2023 07:39 | Publicat în ECONOMIE
Guvernul Ciolacu se află în curs de a finaliza adoptarea pachetului de măsuri de austeritate fără niciun fel de consultare cu partenerii sociali, arată Cartel ALFA. „Obligația Executivului este să convoace Consiliul Național Tripartit de Dialog Social și  să pună pe masă aceste variante de lucru, însoțite de calculele privind impactul fiecărei măsuri propuse și să le analizeze cu partenerii sociali, luând în considerare și propunerile și opiniile acestora. Aceste acțiu ...

Comerțul, domeniu periculos

Luni, 31 Iulie 2023 09:30 | Publicat în ECONOMIE
1.068 de persoane au suferit accidente de muncă în primul trimestru al acestui an, dintre care patru şi-au pierdut viaţa, conform Ministerului Muncii. Printre sectoarele în care s-au produs cele mai multe accidente de muncă au fost comerţul cu amănuntul (82 de accidentaţi), fabricarea autovehiculelor (57), industria construcţiilor metalice (49) și industria alimentară (49). Accidentele de muncă mortale s-au produs în industria construcţiilor metalice, în silvicultură şi exploat ...
Pagina 154 din 755