Sicriul cu şapte ani (descântec de plecare)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Uite-o femeie neagră la capătul răbdării

cum stă şi dă din lacrimi lâng-un sicriu deschis

şi gol, cum tot aşează şi mângâie o pernă

şi nişte aşternuturi de veci, de somn, de vis!

 

Şi-aşteaptă, şi aşteaptă, şi cred că i se pare

Devreme...(prea devreme!)...sosirea celui dus...

citesc şi scad pe cruce: doar şapte ani(!)...dau lacrimi

şi spun vreo două vorbe condamnatoare-n sus!

 

Iată, femeia neagră chiar plânge şi chiar spune...

(sigur că da, sunt spuneri şi lăcrămări de mamă!)...

întinde mâna-ncolo, întinde mâna-ncoace,

se sprijină de scânduri...(cu fruntea)...şi tot cheamă

 

cel nume scris pe cruce...(sub Regele pe care

îl ridicăm în slavă şi-l coborâm în Carte)...

apoi, umple sicriul cu şapte ani...(l-închide

încet, cu vocea stinsă)...şi pleacă mai departe!

Citit 6612 ori Ultima modificare Marți, 13 Mai 2014 16:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.