Începe bună seara-n livada cu iubire,
cu dulcele/amarul aromei din gutui,
cu gândul că la iarnă s-aude primăvara
cum suie înc-o toamnă în pomii nimănui!
Începe să coboare tristeţea printre ramuri
muiate în adâncul tăcerii rogvaiv,
aşa, ca-ntr-o cerneală de unde aşteptarea
ia scrisuri de adio, ca dintr-un apocrif!
Încep să se audă plecările cu pene,
cu ţipete înfipte-n văzduhuri plumburii,
prin care suie-n raiuri ecourile verii
şi sufletul livezii unde-am crezut că vii!
Începe bună seara-n livada fără nume,
miroase a răpciune şi-a nordul nimănui...!
Oare începe visul frumos al unui flutur,
ori se sfârşeşte ţeapăn şi putred sub gutui?
