Balada extremistului de centru (halal!)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mă duc pe apa sâmbetei... la vale?!

mă duc pe apa sâmbetei... la deal?!...

(minciuni şi baliverne sacrosancte,

mire castrat la nuntă, triumfal)!

Principii sfinte?... ode imbecile,

palavre fonfăite de bigoţi,

draci verzi pe ziduri, tartori prin altare,

trântori cu mintea-n pungă şi-n chiloţi!

Zece porunci?... scorneli puse pe tablă

să am ce în/călca numaidecât...

şi calc încet, smerit... şi toate urlă:

ne-am plictisit (de viaţă) până-n gât!

Păcat? iertare?... legi fără de care

nu s-ar putea nici sus, nici jos!... Halal:

mă duc pe apa sâmbetei... la vale?!

mă duc pe apa sâmbetei... la deal?!

Citit 6577 ori Ultima modificare Luni, 08 Septembrie 2014 16:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.