Eu nu mă joc de-a tine, nici cu tine...
şi numai tu, frumoasa mea, te joci:
n-ai suflet, n-ai cuvânt, eşti maculată,
mă-nşeli cu sfinţi, cu fanţi, cu mormoloci,
mă faci de râs în târg... indiferentă,
treci ca o proastă pe sub geamuri, treci,
nu stai cu mine nici măcar o noapte,
pe când cu alţii stai în veci de veci!
Oare ce n-am, de-mi ocoleşti secunda?
ce ţi-am făcut? ce n-ai, frumoasa mea?
chiar vrei să te cerşesc la drumul mare?
vrei să mă spânzur? sau vrei alt/ceva?
să mă închin? să scuip? să-mi gudur lenea?
vrei osanale? aur? flori? ce vrei?
vrei jucărele? mori de vânt? statuie?
vrei cuc din ceas? vrei pupăză din tei?
Eu ştiu că nu-ţi mai place poezia
şi-ţi stă pe suflet felul meu ne/tot...
Te rog să uiţi, frumoasa mea, că-s unic...
adu-mi ce ai... şi dă-mi... că nu mai pot!
Am să te strâng la piept o veşnicie
şi-om sta cuprinşi de mii şi mii de ori...!...
Eu nu sunt şmecher... (cum Ivan Turbincă)...
să te poftesc în scânduri şi să mori!
