Corina Dobre

Corina Dobre

Zeci de migranți, prinşi la Timişoara

Luni, 11 Septembrie 2017 04:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ziua şi migranţii prinşi în România. După ce, sâmbătă, aproape o sută de străini au fost prinşi pe Marea Neagră, duminică dimineaţă alţi 38 au fost prinşi încercând să ajungă în Ungaria. Ei au fost descoperiţi într-un tren care venea din Bucureşti şi mergea spre Budapesta, relatează Digi 24. Este vorba de migranţi din Siria şi Irak, care au fost aşteptaţi în Gara de Nord din Timişoara de mai multe echipaje de poliţie şi de angajaţi ai unei firme de pază, rel ...

Dragnea pregăteşte un nou ministru pentru Apărare

Luni, 11 Septembrie 2017 08:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că, marţi, va avea loc o şedinţă lărgită a partidului, în cadrul căreia îi va propune premierului Mihai Tudose numele noului ministru al Apărării. El a adăugat că, în acest moment, nu există o "criză" în MApN. "Marţi, avem Biroul Permanent Naţional lărgit, unde voi propune premierului, din partea PSD, un nume, care ulterior să fie prezentat preşedintelui României. Deci marţi se va rezvolva problema", a declarat Dragnea, citat ...

Circa 400 de apartamente, fără apă rece

Luni, 11 Septembrie 2017 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Aproximativ 400 de apartamente din muncipiul Galaţi nu beneficiază, în prezent, de apă rece, din cauza datoriilor înregistrate de proprietarii acestora către asociaţiile de proprietari, respectiv către Apă Canal. Conform datelor actualizate, la data de 31 august 2017, serviciile erau sistate către 44 de asociaţii de proprietari, care însumează datorii de peste 10,5 milioane de lei. Cele mai multe asociaţii datoare se află în Micro 38, 39 şi 40. ...

Cum pun în pericol iubitorii de animale viaţa gălăţenilor

Luni, 11 Septembrie 2017 00:04 | Publicat în SOCIETATE
Aşa-zişii iubitori de animale, care refuză să ia în casă maidanezii şi să-şi asume responsabilitatea convieţuirii cu patrupedele sub acelaşi acoperiş, preferând în schimb să ţină animalele pe stradă şi să le hrănească pe domeniul public, au găsit o nouă metodă de a împiedica autorităţile să reducă numărul câinilor fără stăpân din oraş. Aceştia adoptă maidanezi din padocul Ecosal, după ce angajaţii de la Ecarisaj îi adună din cartiere, le distrug cipuri ...

PNL somează Guvernul să renunţe la aberaţiile fiscale

Vineri, 08 Septembrie 2017 04:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Prezent la Galaţi, unde a participat la o serie de întâlniri cu membrii PNL şi la zilele comunelor Matca şi Corod, Ludovic Orban, preşedintele liberalilor la nivel naţional, a criticat măsurile fiscale gândite de PSD pentru mediul de afaceri, amintind, printre altele, de contul separat pentru TVA. "Somăm Guvernul să renunţe la punerea în practică a acestei aberaţii fiscale (...) Este o măsură total ostilă mediului de afaceri. Firmele sunt obligate ca, în momentul în care plă ...

Câinii agresivi îi terorizează pe trecători, în Ţiglina I

Sâmbătă, 09 Septembrie 2017 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Mai mulţi câini agresivi, care îşi fac veacul în apropierea staţiei de autobuz din Ţiglina I, în zona florarilor, îi terorizează pe trecători, ne-a semnalat un gălăţean, care, săptămâna aceasta, a fost martor al unui incident care a băgat spaima într-un copil. "Sunt trei-patru câini răi acolo, care îţi ies în cale aproape zilnic, dimineaţa şi seara. Nu ştiu dacă sunt ai florarilor sau s-au aciuat în zonă deoarece sunt multe fast fooduri, dar zilele trecute au alerga ...

Termoficarea blochează banii pentru centrale individuale. Cât timp va mai acorda Primăria subvenţiile

Vineri, 08 Septembrie 2017 00:04 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Odată cu reluarea furnizării de agent termic, Primăria suspendă acordarea ajutorului financiar de 3.000 de lei pentru cei ce vor să se debranşeze de la sistemul centralizat de termoficare. Municipalitatea va fi nevoită să întrerupă plăţile, întrucât, odată cu repunerea în funcţiune a instalaţiei, dispare baza legală pentru acordarea banilor, în condiţiile în care hotărârea privind acordarea ajutorului financiar pentru achiziţia de sisteme individuale de apă caldă şi ...

Au început lucrările în Mazepa II

Joi, 07 Septembrie 2017 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
De săptămâna aceasta, angajaţii Ecosal intervin în cartierul Mazepa II, pe porţiunea cuprinsă între străzile Armata Poporului, Ovidiu şi Română, pentru refacerea infrastructurii din interiorul cartierului (străzi, alei, trotuare şi parcări).În paralel, municipalitatea continuă reabilitarea infrastructurii din cartierul Ţiglina I, pe porţiunea cuprinsă între străzile Brăilei, Cloşca şi Arad. "Programul de reabilitare a interioarelor de cartiere continuă în Ţiglina I. A ...

Gospodărire Urbană a pierdut lupta cu buruienile

Joi, 07 Septembrie 2017 00:04 | Publicat în Regional
După ce oraşul a fost "asediat" de buruieni, luni în şir, iar multe dintre cartiere şi parcuri nu au fost întreţinute aşa cum se cuvine, în condiţiile în care, în multe zone ale municipiului, bălăriile atingeau statura unui copil de trei-patru ani, iar gălăţenii nemulţumiţi au "bombardat", întreaga vară, municipalitatea cu sesizări, societăţii Gospodărire Urbană nu i se va mai permite să se ocupe de spaţiile verzi din oraş. Pentru că a dat chix pe bandă rulantă, ...

Peste 6.000 de gălăţeni vor bani de centrală. Ce plăţi a făcut Primăria până acum

Miercuri, 06 Septembrie 2017 11:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puţin de 6.261 de gălăţeni au cerut municipalităţii, până ieri, ajutorul financiar de 3.000 de lei pentru a-şi achiziţiona sisteme de încălzire şi apă caldă, potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Primăriei. Pentru 4.820 de proprietari de apartamente, din cei peste 6.000 care au răspuns îndemnului autorităţilor de a deveni independenţi din punct de vedere termic, au fost emise dispoziţii de plată, iar 3.095 dintre solicitanţi şi-au şi primit banii. ...
Pagina 93 din 362