Corina Dobre

Corina Dobre

Gălăţenii din ZONA UNITARĂ riscă să fie ”suprataxaţi” la iarnă | Mii de oameni, între ”ciocan” şi ”nicovală”

Luni, 18 Septembrie 2017 00:03 | Publicat în SOCIETATE
Sute de gălăţeni care locuiesc în zona unitară a oraşului, cărora legea şi Consiliul Local le interzic să se debranşeze de la reţeaua de termoficare, dar care însă şi-au montat sisteme individuale de încălzire cu ajutorul financiar de 3.000 de lei de la Primărie sau prin forţe proprii, riscă să plătească de două ori pentru căldură la iarnă, se tem unii reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari din zona unitară. Dintre cele 80 de apartamente ale Asociaţiei de pro ...

VIDEO | Beat mangă la volanul unui TIR, pe un drum din Galați

Sâmbătă, 16 Septembrie 2017 12:00 | Publicat în JURIDIC
Un șofer de TIR din Republica Moldova, în vârstă de 37 de ani, a fost prins, vineri seară, 15 septembrie, de către polițiștii de la Serviciul Rutier, în timp ce conducea beat criță un autocamion pe DN 24. Bărbatul avea o alcoolemie de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat! "La data de 15 septembrie, ora 17,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere și control al traficului pe drumul național 24, au depistat în afara comune ...

Majorări salariale haotice

Sâmbătă, 16 Septembrie 2017 00:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Peste jumătate dintre primăriile din ţară se vor afla, până la finalul anului, în imposibilitatea de a mai plăti salariile angajaţilor, conform preşedintelui Asociaţiei Comunelor din România, Emil Drăghici. Rămase fără bani de salarii după majorările din această vară, primăriile subfinanţate cer bani de la Guvern pentru acoperirea găurilor. Premierul Mihai Tudose a replicat că "este problema lor" dacă şi-au depăşit bugetul. ...

UPDATE | Dosar penal în cazul militarului român mort în Afganistan. Luni, ceremonii de comemorare

Sâmbătă, 16 Septembrie 2017 11:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Luni, 18 septembrie, vor fi organizate, în unităţile militare din ţară şi din teatrele de operaţii, ceremonii de comemorare a militarului căzut la datorie UPDATE, sâmbătă, 16 septembrie | Parchetul General a informat că a deschis dosar penal în legătură cu incidentul produs, vineri, 15 septembrie, în Afganistan, în urma căruia un militar român a murit, iar alţi doi au fost răniţi, a relatat dcnews.ro. ”În urma sesizării Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parch ...

Cu ghioaga-n mână, de frica maidanezilor

Sâmbătă, 16 Septembrie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Săptămâna trecută, am surprins o discuție între doi vecini de cartier, care se plângeau de lipsa iluminatului public. Unul dintre ei avea un soi de ghioagă în mână, pe post de ”scut” pentru maidanezi. Spunea că, după lăsarea întunericului, nu iese din casă fără ea, mai ales că pe multe străduțe ale cartierului felinarele nu funcționează. Mi-am spus atunci că omul a luat-o razna, fie-mi cu iertare, și mă întrebam ce ar trebui să se întâmple pentru ca societatea n ...

UPDATE | Quintus, înmormântat cu onoruri militare

Luni, 18 Septembrie 2017 18:30 | Publicat în EVENIMENT
UPDATE, 18 septembrie | Peste două sute de persoane au participat, duminică, 17 septembrie, la funeraliile fostului preşedinte de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a informat News.ro. Serviciul religios s-a desfăşurat la Biserica "Buna Vestire" din Ploieşti, ulterior sicriul cu trupul neînsufleţit trecând prin faţa locuinţei familiei Qiuntus, prin faţa Muzeului de Artă, care poartă numele tatălui seniorului liberal, Ion Ionescu Quintus, şi prin faţa Palatului Administrativ ...

Ce spune ministrul Educaţiei despre AUXILIARELE elevilor

Joi, 14 Septembrie 2017 18:30 | Publicat în EVENIMENT
După ce a emis un ordin de interzicere a auxiliarelor, dar şi o notă prin care ameninţă profesorii că, dacă nu respectă ordinul, "Ministerul Educaţiei va sesiza organele de stat abilitate", Liviu Pop, ministrul Educaţiei, a anunţat ca au fost elaborate proiectele pentru aprobarea auxiliarelor. Potrivit acestuia, săptămâna viitoare, toate editurile pot depune documentele pentru autorizaţie. "Astăzi (joi, 14 septembrie - n.r.), am elaborat două proiecte pentru aprobarea auxiliare ...

UPDATE PNL-iştii pregătesc ”mazilirea” consilierului local Paul Găvănescu. Care este motivul

Vineri, 15 Septembrie 2017 13:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
UPDATE, 15 septembrie | Ce spune Biroul de Presă al PNL despre tensiunile din partid. ”Nu au existat discuții privind retragerea sprijinului politic pentru consilierul local PNL Paul Găvănescu și nici despre ”mazilirea” acestuia, așa cum rezultă. Orice alte discuții pe marginea acestui subiect reprezintă speculații, care nu au vreo fundamentare în realitate. Totodată, în privința sancțiunii aplicate domnului Paul Găvănescu, aceasta a fost o decizie adoptată de Biroul Po ...

Fostul premier Sorin Grindeanu, audiat la DNA

Miercuri, 13 Septembrie 2017 16:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Fostul premier Sorin Grindeanu a fost audiat, miercuri, 13 septembrie, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), în calitate de martor într-un dosar de corupţie, a anunţat Digi 24. Până la închiderea ediţiei, nu fusese anunţată cauza în care fostul premier a fost audiat, dacă este vorba despre un dosar nou sau despre o anchetă mai veche. Numele lui Grindeanu a mai apărut, în ultima jumătate de an, în legătură cu un dosar deschis, la începutul anului, de procurorii DNA, cu ...

România, ”rapid” în Schengen

Joi, 14 Septembrie 2017 01:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Uniunea Europeană (UE) trebuie să primească rapid Bulgaria şi România în spaţiul Schengen, dar şi Croația la momentul potrivit, a declarat, ieri, la Strasbourg, în plenul Parlamentului European, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în discursul său anual privind starea Uniunii, relatează Agerpres. Junker a mai declarat, în urmă cu ceva timp, că statul român a îndeplinit toate condiţiile care se impun pentru intrarea în Schengen. ...
Pagina 91 din 362