Da, deschid Cufărul lui Vasile Frasin... şi se face Lumină! Fără să mai aleg, scot un text/palimpsest şi-l iau la desluşit cu lupa de criminalist! Şi iacătă ce mi-i dat să  descopăr!... „chiar văd lumină, iese fum, dar nu răspunde.../ (o fi dormind? n-o fi acasă? nu mă vrea?).../ zadarnic strig... ies clipe lungi şi muribunde.../ şi-mi plâng pe umăr, fără vorbă, uite-aşa!// vine un om, l-întreb frumos - (trece şi tace!/ nici el nu ştie? ori nu vrea?) - e-n lacrimi ...

Sigur că da! Cufărul lui Vasile Frasin? Da! O comoară! Un depozit de minuni! Cinci sute şi patruzeci de scrisori de dragoste către aceeaşi femeie! Toate scrise pe hârtie dictando, cu cerneală neagră! La sfârşitul fiecărei epistole - notat, cu cifre şi litere, numărul de cuvinte întrebuinţate în respectiva Odă închinată unei Iubiri, unei Candori, unei Deşertăciuni! Deloc nu mă amuză această manieră de a friza perfecţiunea/perfectibilitatea! Scrisorile sunt adevărate de ...

Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” (!) mă duc să ascult VEȘNICIA - nu știu ce să-i dau, să priceapăcă-n susurul ei se ascunde uitarea strigării la grabă,că-n pântecul său încolțește sămânța nimicului care-sși care s-adună cu altul - s-adună și face ANTARES (!)(!) mă duc să priceapă că nu e străină și singură-n noapteși-n zi și-n lumină și-n beznă și-n clipe mai crude, mai coapte,și-n vorbe mai reci și mai calde, trimise de cele nim ...

Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Cred că (am să) scriucea mai frumoasă poezie din această lume:picioarele ei seamănă cu picioarele tale,sânii tăi seamănă cu sânii săi -parcă-s două dihănii superbe, fără nume -ochii săi negri sunt ochii tăi negri,mâinile voastre sprijină cerulsă nu cadă nici peste buni şi nici peste răi!Cred că (am să) scriucea mai frumoasă poezie din această viaţă:am zăpadă, am ţărână, am nuia de alun,am cerneală ...

După plecarea lui - Vasile Frasin se numeşte - am cotrobăit oleacă prin cufărul copilăriei şi armatei şi vieţii sale! N-am aflat decât hârţoage/palimpseste! Toate scrise cu „creion chimic”, cum îi zicea dânsul la plaivazul pe care-l purta mereu în buzunar! Curiozitatea m-a determinat să caut o lupă şi să încerc să desluşesc măcar un text! După o zi de cercetare, iată ce am reconstituit de pe prima ţidulă! Citiţi şi vă cruciţi!... „rugineşte filarmonica, feme ...

A plecat cu noaptea-n cap, cum se zice în cătunul acesta când cineva se grăbeşte înainte de revărsarea zorilor, înainte ca simpatica şi bătrâna cloşcă cu pui de aur să se trezească şi să-şi înceapă cloncănitul galactic! Nici nu s-a uitat la orologiu în momentul ieşirii pe uşă! Era sigur că-i primul pe drum în acea dimineaţă! Era sigur că n-o să-i stea nimeni în cale şi că va ajunge la timp, Acolo unde n-a fost Niciodată! Nu şi-a luat nici măcar o turtă, nici ...

Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” I-am văzut palmă în palmă/ şi mi-am zis frumos: ei sunt -ei, doar ei mai ştiu să meargă/ pur şi simplu pe rotund,ei mai ştiu să împletească,/ din singurătatea lor,loc de vis şi loc de joacă,/ loc de plâns şi loc de dor,de surâs, de somn, de taină,/ de sărut, de stat, de dusunde gândul veşniciei/ n-are jos, n-are nici sus!I-am văzut suflet în suflet/ şi le-am zis frumos: doar voimai puteţi ruga rotundul/ să s ...

Ce copilărie fabuloasă! Cu şapte ani de Acasă şi cu opt ani de la Şcoală! De la Şcoala Generală, că nu-i zicea Gimnaziu! Şi ce oameni vrednici! Şi ce oameni de cuvânt! Unul şi Unul, nu unul şi altul, cum acum! Oameni de la care ieşeai cu fărmătura-n barbă! Oameni care te primeau cu dulceaţă şi apă neîncepută! Oameni cu Biserica şi Respectul mână în mână! Şi bărbaţi, dar şi Femei! Arar vedeai câte unul mai pe lângă drum, mai certat cu legile Ţării şi cu le ...

Din colecția ”Cele mai frumoase poezii cvasi/bulevardiere rămase tablou” Deştepţilor!...începe!/...şi voi urlaţi în pântec!vi-i frică de afară?!/ nu vreţi necunoscut?!vă gâdilă căldura/ lichidului din cloacă?!vă sperie Neantul/ gol, crud, chior, surd şi mut?!Poftiţi la poezie!/.../ doar ceastă-alcătuiremai stă (cefalopodă)/ n-întâmpinarea voastrăşi încă vă mai poartă/ (ca pe-nsemnaţi) de mână,să vă rămână Steaua/ (măcar o zi) albastră!Poftiţi la po ...

Primul Capitol În care Timpul, personajul principal al Elegiei, se află la ananghie, se contractă şi-şi deplânge Soarta, îşi blestemă zilele şi nopţile, aşteaptă să-şi dea Duhul şi să dispară definitiv, cu tot cu Spaţiul fără de care nu se poate! În care dependenţii de Timp – credeţi că-i cunoaşteţi, dar nu-i ştiţi, ori îi ştiţi, dar nu-i cunoaşteţi – se uită la ceasuri! Acestea se micşorează, se micşorează...şi se pregătesc să-şi spună ultimul Tic ...