Savantul Ioan Borcea s-a născut pe 13 ianuarie 1879, la Buhoci, judeţul Bacău.
A absolvit Liceul "C. Negruzzi" din Iaşi, apoi Facultatea de Ştiinţe, Secţia de Ştiinţe Naturale a Universităţii din Iaşi.
În 1901 a devenit bursier al Fondului "V. Adamachi", continuându-şi studiile în Franţa şi devenind licenţiat al Universităţii Sorbona, Facultatea de Ştiinţele Naturii din Paris. Tot la Sorbona şi-a susţinut şi doctoratul.
A făcut mai multe specializări în străinătate, la staţiunile biologice marine de la Banyuls sur Mer, Roscoff (Franţa) şi Napoli (Italia).
A fost profesor de zoologie descriptivă la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi, decan al Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi şi, în perioada 1919-1920, ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice. A fost şi director al Muzeului de Istorie Naturală din Iaşi, redactor principal al revistelor ''Annales Scientifiques de l'Université'' şi al Revistei ştiinţifice ''V. Adamachi'' din Iaşi.
Alături de Grigore Antipa, a fost întemeietorul hidrobiologiei în ţara noastră. A iniţiat studiul relictelor ponto-caspice şi a cercetat fauna Mării Negre, cu deosebire peştii, punând bazele şcolii româneşti de oceanologie. S-a preocupat, printre primii în ţara noastră, de folosirea metodei biologice de combatere a dăunătorilor în agricultură şi silvicultură. A fost un pasionat şi talentat organizator al cercetării ştiinţifice: a creat şi a dezvoltat laboratoare şi muzee, a organizat şi a condus expediţii ştiinţifice pe mare.
Cea mai impunătoare creaţie a sa a fost Staţiunea Zoologică Marină de la Agigea, care în prezent îi poartă numele (Staţiunea Biologică Marină "Prof. Dr. Ioan Borcea").
A încetat din viață pe 30 iulie 1936, la Agigea.
