CUMINECĂTURĂ (dincolo... de JOACĂ)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

eu te-am adorat ca pe-o bacantă/ lângă un pocal cu vin sfinţit

într-o toamnă pentru care toate/ uşile candorii se deschid,

pentru care porţile iertării/ nu se mai închid o viaţă-ntreagă

şi o moarte-ntreagă, pentru care/ cred că vecinicia nu e joacă

eu te-am adorat ca pe-o bacantă/ albă, într-un dans tulburător,

printre smirne, amfore, potire,/ printre zei care mai ştiu ce vor

într-această lungă-ncrâncenare/ printre curăţie şi păcate -

să le dai un strop de iertăciune/ ş-un surâs de zeie cumsecade

eu te-am adorat ca pe-o bacantă/ - şi-n realitate, dar şi-n vis,

şi când mi s-a dat îngăduinţă,/ şi când raiul mi s-a interzis,

şi când mi s-a zis că eşti urâtă,/ şi când am aflat că eşti aleasă -

jur pe vecinicia-mi de onoare,/ pe blândeţea şarpelui de-acasă

într-o toamnă pentru care toate/ porţile şi uşile se-nchid

nu (între)zăresc nici o candoare,/ nici cât luminează un chibrit,

nu mă duce nimenea-n ispită,/ însă tu eşti singura ofrandă,

tu eşti draga mea cuminecare/ - şi-ncă te ador ca pe-o bacantă

(Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou")

Citit 6580 ori Ultima modificare Duminică, 08 Decembrie 2019 14:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.