INTERVIU cu vicepreşedintele Uniunii Salvaţi România, CLOTILDE ARMAND: ”Lucrurile nu funcţionează pentru că oamenii nu se implică”
Foto: Foto ”Viața liberă”, Corina Dobre

INTERVIU cu vicepreşedintele Uniunii Salvaţi România, CLOTILDE ARMAND: ”Lucrurile nu funcţionează pentru că oamenii nu se implică”
Evaluaţi acest articol
(27 voturi)

Aflată într-o vizită-maraton la Galaţi, unde a participat la mai multe întâlniri cu simpatizanţi şi viitori membri ai partidului pe care îl conduce, Clotilde Armand, vicepreşedintele Uniunii Salvaţi România (USR), ne-a vorbit despre strategia sa politică


- În anii electorali, iau naştere partide ai căror membri marcanţi anunţă că doresc o schimbare a clasei politice. Nu au reuşit, ba chiar au devenit istorie într-un timp scurt. Totuşi, oamenii nu mai cred în partide, dovadă şi prezenţa slabă la urne. Ce le transmiteţi gălăţenilor dezamăgiţi şi resemnaţi?

- Pretexte pentru a nu te implica sau a nu te duce la vot oamenii vor găsi oricum. Trebuie ca fiecare dintre noi să ne întrebăm: ce am făcut eu, cu ce m-am implicat eu, ce luptă am dus eu? Fiecare cetăţean trebuie să se implice şi să construiască. Dacă nu au reuşit iniţiativele precedente este pentru că oamenii nu s-au implicat. Oameni buni, dacă până acum lucrurile nu au funcţionat este pentru că nu v-aţi implicat! Vă rog mult să vă implicaţi. Depinde de fiecare dintre noi. Dacă în trecut nu aţi înţeles asta, este timpul să o faceţi acum. Veniţi alături de noi şi implicaţi-vă! Noi, fiecare dintre noi, trebuie să încercăm.

- Care este profilul de candidat pe care îl veţi promova pentru alegerile parlamentare?

- Vom promova oameni care nu au făcut politică, dar totuşi au dovedit prin acţiunile lor că s-au implicat în comunitate. Noi, ştiţi, venim din societatea civilă. Pentru noi sunt foarte importante trecutul şi caracterul omului: este un oportunist sau este cineva care, în mod sincer, vrea să facă ceva pentru comunitatea lui? Acest lucru se vede prin viaţa fiecăruia, prin ce a construit fiecare. Dacă tu, în viaţa ta, nu ai construit nimic şi ai fost mereu un oportunist, atunci nu eşti pentru noi. Noi vrem oameni care să fie lângă noi pentru a construi ceva, oameni care au rezultate, care nu ne vor trăda. În timpul campaniilor, ni se pune întrebarea: care este programul vostru? Eu nu cred în asta şi nu văd lucrurile aşa. Eu cred în cine eşti tu, ce ai făcut cu viaţa ta, pentru că ce ai făcut până acum aşa o să faci şi în viitor.

- Ştim că există un filtru prin care trec toţi cei ce-şi doresc să facă parte din USR. La Galaţi, din informaţiile noastre, au fost respinse deja în jur de 20 de persoane, printre care se numără şi foşti membri de partid, ba chiar candidaţi pentru Primărie.

- Avem o cultură destul de puternică, la ora actuală. Dacă admitem şi acceptăm alături de noi oameni care au o altă cultură, se va dilua a noastră. Cultura noastră este de oameni care vor să pregătească un viitor mai bun pentru această ţară.

- Printre candidaţii USR la parlamentare se vor regăsi şi membri ai actualului Guvern? Aveţi în vizor persoane care fac parte din Executivul tehnocrat?

- Sigur. Ştiţi că am promovat mereu normalitatea. Acum avem un guvern normal, cu oameni foarte competenţi, unde nu au fost scandaluri de corupţie, care nu au o abordare politicianistă. Este un guvern care a dat dovadă de bună credinţă. Este ceea ce ne trebuie. Este drept că poate nu toţi sunt aşa, dar sunt oameni normali, în mare parte, care au dat din timpul lor pentru a face ceva. Anul acesta, în care ei guvernează, este un an de experienţă foarte important pentru noi. Cei care au reuşit să facă politică, tehnocraţi, într-un guvern normal, este ceva de mare valoare şi ar fi păcat pentru România să se piardă aceste competenţe.

- La ce nume v-aţi gândit? Dacian Cioloş se numără printre ele?

- Vă daţi seama că eu nu pot să vorbesc pentru ei. Sunt, printre miniştri, oameni pe care îi admir şi pe care i-aş dori alături de noi, dar nu pot să spun nume. Ei trebuie să continue ce au început. Îmi doresc pentru mine, pentru noi, pentru România să îşi ducă la bun sfârşit proiectele începute. Dacă spun numele lor şi se vor regăsi în arena politică, nu este bine. Premierul a spus clar că deocamdată nu vrea să se implice în politică şi atunci mi se pare o poziţie corectă. Când domnul preşedinte ne va chema şi vom vrea să susţinem un guvern bun pentru următorii patru ani în România, domnul Cioloş ar fi o posibilitate şi atunci poate că este bine aşa, că nu se implică politic.

- Presupunând că USR va accede în Parlament, partidul va trebui să fie deschis unor alianţe, în cazul în care doriţi să susţineţi un guvern şi să vă promovaţi proiectele. Cu ce partide aţi fi dispuşi să vă aliaţi?

- Asta vrem să evităm. În schimb, dorim să susţinem un guvern care îşi va face treaba. Nu vrem să facem alianţe cum s-au făcut până acum, alianţe în care îţi pierzi posibilitatea de a semnala lucruri, de a nu fi de acord. Noi suntem un partid anti-sistem şi rămânem un partid anti-sistem până când sistemul se va însănătoşi complet. La ora actuală, este departe de a fi sănătos. Faptul că nu ne dorim să facem alianţe nu înseamnă că nu vom susţine un guvern despre care vom considera că este cel mai bun pentru România.

Citit 6057 ori Ultima modificare Miercuri, 31 August 2016 13:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.