Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Cucernicele Extinctoare

Luni, 25 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* Scandalul de la Opera Naţională Bucureşti, diagnostic care pare să reclame intervenţia chirurgicală, este urmat de anularea mai multor spectacole. Într-o ţară în care abia urneşti contribuabilul la o piesă de teatru, căci doar la mall e „şmecherie”, iată că ne permitem să trimitem acasă spectatorul venit în frac şi cu monoclu. O să ajungem, probabil, să ne întrebăm urmaşii peste ani: Unde mergi, puişor? Cum, în club? Aoleu, ce m-am speriat, la cum te-ai echipat a ...
ALEGERI LOCALE 2016/ Bogdan Rodeanu îşi oficializează candidatura pentru Consiliul Local Galați. Încă un INDEPENDENT intră în ”bătălie”
Încă un candidat independent îşi va depune, astăzi, la Biroul Electoral Municipal (BEM) dosarul de candidatură. Este vorba despre Bogdan Rodeanu, şeful Direcţiei Cămine, Cantine şi Proiecte Studenţeşti, din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, care îşi va oficializa astfel candidatura pentru un post de ales în Consiliul Local Galaţi. „Azi am finalizat documentaţia de susţinere a candidaturii. Un demers la care au pus umărul peste 3.000 de gălăţeni. Mă bu ...

Performanţă moacă nu se poate!

Luni, 25 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL

Autorităţile gălăţene n-au priceput niciodată de ce nu avem festivaluri internaţionale babane ca la Sibiu, cu care însă ne tot compară, dând vina pe artiştii noştri „mai puţin talentaţi” şi aruncând milioane pe dive şi divi în spectacole live care aduc faima lor şi nu o duc pe a noastră! Edilii preferă să se calicească la acordarea fondurilor în festivaluri mai  bogate, care să ne ducă buhul. La fel, Ministerul Culturii s-a calicit să recupereze imediat „Cumin ...

N-ai dosar penal? Nu eşti candidat serios!

Luni, 25 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA

N-ai dosar penal? Nu eşti candidat serios!
* Preot, amantă, violenţe, dosar, candidatură. Dosarul penal, cercetarea penală sau măcar o incompatibilitate şi un conflict de interese sunt un „must have” al candidaţilor la alegerile locale. Sincer, mă uit în jur şi remarc că dacă eşti un candidat fără vreun zurgălău penal chiar nu te ia nimeni în seamă! Şi e valabil chiar şi pentru candidaţii care, până acum, n-au avut treabă decât cu cele sfinte, nu cu politica. Deunăzi, am văzut, la ştirile România Tv, cum ...

Phoenix a obținut prima VICTORIE din play-off

Duminică, 24 Aprilie 2016 22:42 | Publicat în SPORT

Phoenix a obținut prima VICTORIE din play-off
Echipa masculină de baschet Phoenix Galați a reușit prima victorie din cadrul play-off-ului Ligii Naționale și prelungește seria cu CSM CSU Oradea. Phoenix a câștigat, scor 98-92, meciul disputat, duminică seară, 24 aprilie, pe teren propriu, după ce la finalul timpului de joc obișnuit scorul a fost egal, 81-81 (23-15, 12-21, 23-22, 23-23). Pentru Phoenix acesta este al treilea meci al sezonului decis în repriza suplimentară și al doilea chiar în fața orădenilor, după ce în ...
Aniversare în Campusul Studenţesc din Galați cu …INTERVENȚIE SPECIALĂ pentru voluntarii UVSAR
Urban Volunteer Search and Rescue (UVSAR), organizaţia non-guvernamentală şi non-profit ai cărei voluntari intervin în cazuri speciale în Campusul Studenţesc până la venirea ISU şi SMURD,  a împlinit un an de la înfiinţare, prilej cu care a ţinut să prezinte un bilanţ pe 2015 şi să mulţumească tuturor colaboratorilor. Acţiunea a început sâmbătă, 23 aprilie, în Aula Magna, cu mesaje de felicitare din partea conducerii  Universităţii, dar şi de la parteneri: Jandarme ...
Veselie de Florii, la Galați: Muzică, dans şi borş de peşte la FESTIVALUL SCRUMBIEI (Foto)
Vremea neaşteptat de frumoasă, în ciuda prognozelor pentru duminica de dinaintea Paştelui, a scos din casă sute de gălăţeni care au ales drept destinaţie punctul „zero” al distracţiei de Florii. Tradiţionala Sărbătoare a Scrumbiei a fost centrul atenţiei pentru gălăţenii care au ales să îşi petreacă duminica în oraş, la soare şi aer liber, în speranţa că vor gusta câte ceva din preparatul tradiţional, specific marii sărbători. Concursul de îndemânare pescăre ...

RENAȘTEREA echipei de fotbal OȚELUL Galați, la mâna SUPORTERILOR

Duminică, 24 Aprilie 2016 17:00 | Publicat în SPORT

RENAȘTEREA echipei de fotbal OȚELUL Galați, la mâna SUPORTERILOR
La iniţiativa grupurilor organizate de suporteri ai Oţelului, cei mai activi dintre gălățenii care se străduiesc să renască echipa campioană din 2011 şi declarată falimentară luna trecută s-au întâlnit, sâmbătă, 23 aprilie, la Stadionul Siderurgistul. Scopul adunării a fost înfiinţarea unei asociaţii sportive pe principiul socios în vederea reactivării echipei Oţelul Galaţi. Principalele subiecte aduse în discuţie au fost cele legate de taxa de înscriere în Adunare ...

HANDBAL/ „Studenţii”, sub lupa arbitrilor

Duminică, 24 Aprilie 2016 16:45 | Publicat în SPORT

HANDBAL/ „Studenţii”, sub lupa arbitrilor
Jucătorii echipei CSU Danubius nu au fost scutiţi de „atenţia” arbitrilor nici sâmbătă, 23 aprilie, când au jucat pe teren propriu cu CSM Focşani. Întâlnirea a contat pentru etapa a patra a play-out-ului Ligii Naţionale şi s-a încheiat cu succesul oaspeţilor la scorul 27-22 (14-9). Ca şi în meciul din sezonul regulat, s-a jucat aprig, uneori extrem de încrâncenat de parcă ar fi fost cine ştie ce miză. Băieţii noştri, ca de obicei, au ţinut pasul mai bine de două tr ...

REGIMUL RĂZBOINICILOR. În ce consta dieta gladiatorilor

Duminică, 24 Aprilie 2016 13:00 | Publicat în MAGAZIN

REGIMUL RĂZBOINICILOR. În ce consta dieta gladiatorilor
Hrana special aleasă pentru gladiatori consta mai ales în legume şi orz, ceea ce le oferea combatanţilor un strat de grăsime subcutanată, care îi proteja de răni adânci şi apăra nervii şi vasele, în timpul luptelor din arenă. Cu alte cuvinte, dieta le asigura supravieţuirea. Din dietă mai făceau parte fasolea, ovăzul, grâul şi fructele uscate. În plus, nu doar că rănile adânci le-ar fi adus imediat sfârşitul, dar nu ar fi fost nici potrivite pentru spectacol. Rănile s ...