Aniversare în Campusul Studenţesc din Galați cu …INTERVENȚIE SPECIALĂ pentru voluntarii UVSAR

Aniversare în Campusul Studenţesc din Galați cu …INTERVENȚIE SPECIALĂ pentru voluntarii UVSAR
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Urban Volunteer Search and Rescue (UVSAR), organizaţia non-guvernamentală şi non-profit ai cărei voluntari intervin în cazuri speciale în Campusul Studenţesc până la venirea ISU şi SMURD,  a împlinit un an de la înfiinţare, prilej cu care a ţinut să prezinte un bilanţ pe 2015 şi să mulţumească tuturor colaboratorilor. Acţiunea a început sâmbătă, 23 aprilie, în Aula Magna, cu mesaje de felicitare din partea conducerii  Universităţii, dar şi de la parteneri: Jandarmeria Română, SMURD, ISU, Primăria Galaţi şi Poliţie. La rândul lor, voluntarii au răspuns cu diplome pentru cei mai merituoşi dintre prietenii UVSAR. La final, participanţii au putut vedea pe viu capacitatea de intervenţie a voluntarilor în cazul unui accident cu victimă-exerciţiu demonstrativ care a avut loc chiar în campus.

Un an plin de realizări


“Din cele peste 400 de solicitări pe care le-am avut în punctul din Campus, doar 15 au necesitat ajutor din partea specialiştilor şi au ajuns la Spital. Restul am rezolvat noi, pe loc. Persoanele asistate în perioada mai-noiembrie 2015 au avut vârste cuprinse între 16 şi 70 de ani,” a declarat Andreea Sănduc, preşedinte UVSAR Galaţi. Tot de anul trecut, UVSAR - care numără în prezent peste 300 de voluntari instruiţi - se mândreşte cu organizarea a două exerciţii ample de salvare, unul în campus - o simulare de explozie ca urmare a unui cutremur - şi unul în Munţii Măcinului, unde echipele de voluntari au căutat 4 victime pe o rază de 6 km. În 2015, UVSAR a instruit tot personalul Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi pe cel de jandarmi în acordarea de prim ajutor, numărul aproximativ al cursanţilor fiind de 1000 de persoane. “A fost un an plin, în care iniţiativa voastră a crescut gradul de siguranţă în campus. V-aţi constituit ca un proiect foarte bun, ca un exemplu pentru ceea ce înseamnă comuniunea în rândul tinerilor. Vă mulţumesc personal şi vă urez La mulţi ani!”, a declarat Bogdan Rodeanu, dir. Cămine, Cantine şi Proiecte Studenţeşti. “Este bine că participaţi alături de celelalte forţe, intervenind în situaţii de urgenţă şi e bine că stimulaţi voluntariatul,” a ţinut să le transmită celor prezenţi şi purtătorul de cuvânt al IJJ Galaţi, Cătălin Bădin. “Sperăm să vă faceţi treaba la fel de bine, să deserviţi în continuare comunitatea. Aveţi sprijinul şi respectul nostru”, a declarat dr. Angel Trifan, medic şef UPU SMURD.

Planuri mari pentru 2016


UVSAR va adera la Internaţional Search and Rescue Advisory Group şi va pregăti 24 de salvatori cu care va participa la 4 exerciţii internaţionale. Echipele astfel formate vor fi solicitate să răspundă la operaţiuni majore atât în plan national cât şi international. UVSAR are drept scop instruirea tinerilor pentru a interveni în situaţii de urgenţă dar şi la asigurarea primului ajutor în caz de dezastre şi calamităţi. UVSAR este membru fondator al Internaţional Disaster Emergency Response Network, ce are ca misiune salvarea de vieţi omeneşti şi colaborarea internaţională în domeniul SAR.

Citit 3401 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Septembrie 2016 23:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.