Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Conf. univ. dr. Carmen Pârvu, coordonatorul Academiei Olimpice Române - filiala Galați, a reprezentat România la cea de-a 15-a Sesiune internațională pentru educatorii din institutele superioare de educație fizică, desfășurată la Olimpia Antică, în Grecia.
Evenimentul, organizat de Academia Olimpică Internațională, a reunit specialiști din întreaga lume, pentru a discuta despre direcțiile viitoare ale sportului și educației fizice.
„Ca reprezentant al Universității „ ...
Deși nu-s neam cu rațele sau gâștele, pe căldura asta până și porumbeii simt nevoia să se bălăcească. E drept, imaginile nu-s chiar de ieri, de azi, că pe arșița asta de unde bălți? Și chiar dacă s-ar forma, printr-un noroc, de la vreun aspersor pornit, apa s-ar evapora văzând cu ochii și asfaltul s-ar zvânta repede.
Fotografiile sunt făcute după ultima ploaie mai sănătoasă și vi le oferim pe post de „terapie” anti-caniculă. Mesajul? O baie nu strică nimănui! ...
Șapte zile de campus internațional de baschet, la Galați
Marți, 08 Iulie 2025 14:30 | Publicat în SPORT
Un eveniment de excepție va avea loc, în perioada 10-16 iulie, la Galați, în organizarea Academiei de Baschet Phoenix. Este vorba despre un campus internațional, aflat la a opta ediție, ce se va derula pe parcursul a șapte zile.
Academia gălățeană este una dintre cele mai performante școli de baschet din ţară, care acoperă întreaga paletă competițională, pe toate categoriile de vârstă, și care furnizează jucători și antrenori pentru loturile naționale.
Vor participa 4 ...
Performanţă europeană pentru „ByteForce”. Locul 1 la programare pentru roboticienii de la CNVA
Marți, 08 Iulie 2025 14:00 | Publicat în EDUCAŢIE
După o performanță remarcabilă la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2025, echipa ByteForce de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați și-a confirmat poziția de lider în domeniul roboticii educaționale din țară, obţinând un premiu la FIRST Tech Challenge European Premier Event (FPEEU) 2025. Acest eveniment este unul dintre cele mai importante concursuri europene de robotică, reunind 95 de echipe din peste 25 de țări, la Eindhoven, în Olanda, în ...
Dacă în mod normal Plaja „Dunărea” se închide la ora 20.00, în această lună, în nopţile de joi - 10, 17, 24 și 31 iulie - petrecerea şi distracţia vor depăşi miezul nopţii şi vor ţine până la ora 2.00!
Administratorul zonei de agrement, societatea Gospodărire Urbană, anunţă pe pagina de Facebook „Sunset Rituals - petreceri la piscină”.
„Nopți albe pe ritmuri care ne scot din rutină. Accesul are aceleași reguli ca întotdeauna (costum de baie, brățară și ...
Sprijin digital pentru seniorii gălățeni, oferit de Biblioteca „V.A. Urechia”
Marți, 08 Iulie 2025 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Într-o perioadă în care tehnologia avansează rapid, iar multe servicii publice s-au mutat în mediul online, seniorii din Galați nu sunt lăsați în urmă. Consiliul Județean Galați, prin Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, cu sprijinul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Galați, continuă să ofere servicii de asistență digitală dedicate membrilor acestei organizaţii.
Activitățile se desfășoară la sediul CARP din strada Domnească nr. 53, în fiecare mar ...
"Tomb Raider - Începutul"
Cinemax 2, marţi, 8 iulie, ora 21,30SUA (2018), acţiune, aventuricu: Kristin Scott Thomas, Alicia Vikander, Dominic West, Daniel Wu
Titlul original: Tomb Raider
Cea mai recentă poveste din noua serie "Tomb Raider" s-a lansat pe marile ecrane în martie 2018 și este un cocktail amețitor de aventură și mister. În noua peliculă, Lara Croft, fiica independentă a unui aventurier foarte excentric dispărut când ea era adolescentă, este o tânără de 21 de ani ...
Palatul Copiilor Galați face înscrieri pentru anul școlar 2025-2026
Marți, 08 Iulie 2025 12:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Palatul Copiilor Galați anunță începerea înscrierilor pentru anul școlar 2025-2026, pe toată durata vacanței de vară, de luni până vineri, în intervalul orar 9,00 - 12,00.
Înscrierile se fac la sediul instituției, iar participarea la cursuri este gratuită, în limita locurilor disponibile.
Copiii și adolescenții cu vârste între 5 și 18 ani pot alege dintr-o ofertă variată de activități educative și artistice, menite să le dezvolte creativitatea, logica, simțul esteti ...
Economistul evreu-american din Belarus Simon Kuznets s-a născut pe 30 aprilie 1901, la Pinsk. A fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Economie în 1971, pentru interpretarea empirică a creșterii economice care a îmbunătățit înțelegerea structurilor socio-economice și a dezvoltării economice.
În 1922, s-a mutat în SUA, unde a studiat la Universitatea Columbia. Cea mai importantă carte a sa a fost ”Venitul național și compoziția sa, 1919-1938”. Publicată în 1941, aceast ...
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați anunță că a desfășurat și în trimestrul II acțiunile specifice de control și cele de conștientizare prevăzute în metodologia Campaniei Naționale de supraveghere a pieței produselor industriale din domeniul de competență al Inspecției Muncii. Au fost verificate următoarele categorii de produse: scule electrice de mână, mănuși și cizme electroizolante, îmbrăcăminte de protecție pentru uz general, cabluri electrice, explozi ...