„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu
Duminică, 07 Decembrie 2025 19:00 | Publicat în INTERVIURI
Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locurile de muncă şi infrastructura de care avem nevoie, am discutat cu primarul municipiului, Ionuţ Pucheanu. Vă propunem astăzi cea de-a doua parte a interviului pe care l-am realizat.
- Domnule primar, de ani buni se spune că, în lipsa Combinatului, Galațiul va deveni o nouă Valea Jiului. Ce credeți dumneavoastră că se va întâmpla în cazul în care Combinatul va rămâne inactiv ...
Câinele care umblă cu covrigi în Coandă zboară
Marți, 25 Noiembrie 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Doi români au spart geamul unei ieșiri de urgență, în aeroportul din Koln, Germania, pentru a ajunge la locul în care se afla avionul, apoi au alergat pe pistă, pentru a prinde zborul Wizz Air spre București. Imediat după ce-au fost anunțați că a fost depus o plângere penală pe numele lor, cei doi români au fost aduși în lumina reflectoarelor televiziunii germane, unul dintre ei declarând: "Noi decât am vrut să demonstrăm lumii, încă o dată, că Efectul Coandă are l ...
Sorin Grindeanu, „stresat săptămânal” pentru proiectele Galaţiului (FOTO)
Joi, 23 Octombrie 2025 17:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Reuniți în conferință extraordinară, social-democrații gălățeni au fost de acord, în unanimitate, cu susținerea lui Sorin Grindeanu la funcția de președinte național al PSD. De asemenea, și-au dat votul pentru susținerea lui Ionuț Pucheanu la funcția de prim-vicepreședinte al PSD și a lui Costel Fotea la funcția de secretar general-adjunct al PSD, evident, ambii în echipa lui Sorin Grindeanu.
Liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu ...
Pardon! Cu proiectele! Pentru că, de o bună bucată de vreme, termenul „promisiune” - cinstit, de altfel - a fost înlocuit cu „proiect”. Suntem plini de proiecte glorioase, ambițioase, care adună hârtii și desene și animații 3D, în încercarea de a prinde „contur”. Iar noi îmbătrânim naivi, așteptând să le vedem transpuse în realitate.
„Oare Aeroportul Internațional Galați-Brăila este doar un PR politic o dată la patru ani sau chiar este ceva pe bune? Ne-am s ...
Încă un aeroport din Europa a fost închis din cauza dronelor
Vineri, 26 Septembrie 2025 17:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un nou aeroport danez a fost nevoit să se închidă în noaptea de joi spre vineri, aceasta fiind a doua alertă cu drone din Danemarca din ultimele zile, în condițiile în care autoritățile de la Copenhaga au spus că țara este ținta unui ”atac hibrid” de origine necunoscută de la începutul săptămânii, transmite AFP, citat de Hotnews.ro
Spațiul aerian deasupra aeroportului Aalborg, din nordul Danemarcei, a trebuit să fie închis joi noapte aproximativ o oră din cauza unei al ...
Un Boeing 737 s-a întors de urgență din drum pe un aeroport din Siberia
Vineri, 25 Iulie 2025 18:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un avion de pasageri rus care se îndrepta spre Soci din Novosibirsk s-a întors pe aeroportul de unde a decolat, după ce a anunțat o pierdere de presiune vineri, a informat agenția de știri de stat TASS, citată de Reuters.
SHOT, un canal Telegram cu contacte în serviciile de securitate ruse, a relatat că avionul este un Boeing 737 operat de compania aeriană rusă S7. Site-ul de urmărire flightradar24.com a indicat că avionul, cu o capacitate de 176 de pasageri, fabricat în 2001, a ...
În ce condiţii avem dreptul la despăgubiri dacă întârzie avionul
Vineri, 04 Iulie 2025 12:00 | Publicat în SOCIETATE
A început perioada vacanţelor, care, pentru unii dintre noi, este sinonimă cu călătoriile în străinătate cu avionul. Întrucât am primit recent mai multe sesizări privind întârzieri ale zborurilor, aglomeraţia din aeroport şi diferite alte nereguli, revenim cu informaţii utile privind drepturile pasagerilor din transportul aerian în Uniunea Europeană.
Atenţie! Legislaţia se aplică se aplică:- dacă zborul este efectuat pe teritoriul UE (indiferent dacă este operat de o ...
Compania Joby Aviation a realizat primul zbor de test al taxiului său aerian complet electric în Dubai, un moment de referință în eforturile orașului de a integra transportul aerian în rețelele de mobilitate existente, posibil chiar de anul viitor.
O călătorie cu taxiul aerian de la principalul aeroport al Dubaiului, DXB, până pe insula Palm Jumeirah este estimată la 12 minute, față de 45 de minute cu mașina.
Taxiul aerian Joby poate parcurge distanțe de până la 160 de kilom ...
Poliția antiteroristă anchetează incendiul de la aeroportul Heathrow
Vineri, 21 Martie 2025 19:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Unitatea antiteroristă a poliției londoneze a fost sesizată pentru a lansa o anchetă privind incendiul de la un transformator electric ce a determinat închiderea aeroportului Heathrow vineri, a anunțat poliția metropolitană (Met), potrivit Reuters și AFP, citate de Agerpres. Incendiul de la stația electrică Hayes, în vestul Londrei, a lăsat fără electricitate mii de locuințe, iar 150 de persoane au fost evacuate din proprietățile învecinate. Ministrul energiei britanic, Ed Mil ...
Aparent, e doar un panou publicitar "leșinat". Sau o bucată din refugiul unei stații de transport public local - cea din Țiglina I - desprinsă și pusă la pământ. Prin vandalizare sau... prin uzura montajului și forța atracției gravitaționale. Însă cuvântul "aeroport", care se poate citi pe panoul respectiv - chiar dacă e vorba despre cel de la Otopeni - nu poate să nu-mi amintească de mult-promisul aeroport Galați-Brăila. Internațional, cargo sau de care ar mai putea fi! Mi ...

