Autorul jafului de la Trei Star este brăilean

Autorul jafului de la Trei Star este brăilean
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Principalul suspect al unei tâlhării comise, vara trecută, la o bijuterie din zona "Trei Star" din Galaţi a fost identificat după şase luni de anchetă. Este vorba despre un adolescent de 17 ani, din judeţul Brăila, pe urmele căruia poliţiştii gălăţeni au ajuns în baza unui schimb de informaţii cu colegii lor din judeţul vecin. Aflat în prezent după gratii, fiind arestat într-o altă cauză, individul este suspectat că, pe 9 august 2017, a intrat în incinta bijuteriei din Galaţi purtând o cagulă pe cap, iar în mână, un pistol de jucarie, şi le-a smuls de sub nas unor clineţi nişte mostre de verighete despre care a crezut că sunt din aur. Imediat s-a făcut nevăzut şi a reuşit să rămână ascuns timp de jumătate de an, până când anchetatorii au ajuns la el. Brăileanul este cercetat pentru tâlhărie calificată, pedeapsa pentru această faptă, cumulată cu cea pentru care este deja arestat asigurându-i ani buni în spatele gratiilor.

JAF ARMAT la o bijuterie din centrul Galațiului. HOȚUL este CĂUTAT de poliţişti

Citit 4567 ori Ultima modificare Vineri, 02 Martie 2018 00:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.