Consiliul de familie apără interesele minorilor

Consiliul de familie apără interesele minorilor
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Consiliul de familie este un organ facultativ, cu rol consultativ, care se instituie pentru supravegherea modului în care tutorele îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile cu privire la persoana şi bunurile minorului. Această instituţie nu funcţionează de sine stătător, fiind supusă controlului judecătoresc, exercitat de către instanţa de tutelă.

Deciziile consiliului de familie se motivează şi se ţin într-un registru special. Actele încheiate de tutore fără a avea avizul consiliului de familie sunt anulabile, tutorele fiind răspunzător pentru acestea. În cazul în care deciziile privesc un minor care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie ascultarea acestuia în vederea luării deciziilor.

Instituirea consiliului de familie se face la cererea persoanelor interesate, şi nu ca o măsură obligatorie, adoptată cu ocazia instituirii tutelei. Datorită faptului că tutela are nevoie de o protecţie permanentă, instituţia consiliului de familie ar trebui să fie totuşi una cu caracter obligatoriu.

În sarcina consiliului de familie se află o serie de obligaţii, printre care  să se asigure că inventarul bunurilor minorului este bine întocmit, dacă tutorele îşi îndeplineşte atribuţiile, să fie conservate arhivele tutelei etc.

Componenţa consiliului

Constituirea, funcţionarea, atribuţiile şi înlocuirea consiliului de familie se desfăşoară sub atenta supraveghere a instanţei de tutelă. Acesta este numit de instanţa de tutelă şi poate fi compus din trei rude sau afini, urmând a se avea în vedere gradul de rudenie şi de relaţiile personale cu familia minorului. În cazul în care aceste persoane lipsesc, consiliul poate fi constituit din persoane care au avut legături de prietenie cu părinţii minorului sau care manifestă interes pentru situaţia acestuia. Tutorele nu poate face parte din consiliul de familie. Nu pot fi membri în acelaşi consiliu de familie două persoane care sunt soţ şi soţie. De asemenea, nu pot fi membri persoanele minore, cei decăzuţi din drepturile părinteşti, cei cărora le-a fost restrânsă exercitarea unor drepturi civile, cei care se află în stare de insolvabilitate, cei care au interese potrivnice cu cele ale minorului, etc. Consiliul nu se poate modifica în timpul tutelei decât dacă acest lucru este în interesul minorului sau ca urmare a decesului unuia dintre membri, situaţie în care se impune completarea numărului acestora.

Convocarea şi numirea

Pentru a constitui consiliul de familie, instanţa de tutelă convoacă la domiciliul minorului persoanele care pot îndeplini această calitate şi le numeşte doar dacă acestea îşi exprimă acordul în acest sens.

În vederea adoptării unor decizii în interesul minorului consiliul de familie poate fi convocat la domiciliul minorului sau la instanţa de tutelă, după caz. Consiliul este prezidat de persoana cea mai în vârstă, iar deciziile se iau în mod valabil doar cu votul majorităţii membrilor.

Consiliul de familie se înlocuieşte la cererea tutorelui în cazul în care instanţa de tutelă a hotărât de cel puţin două ori împotriva deciziilor acestuia. În cazul în care nu se poate constitui un nou consiliu sau există interese contrare între membrii acestuia şi minor, tutorele poate solicita ca instanţa să autorizeze ca tutela să fie exercitată doar de acesta.

 
Citit 1129 ori Ultima modificare Marți, 27 Martie 2018 19:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.