Procedura de executare silită este aplicabilă şi în cazul măsurilor care privesc minorii, precum stabilirea locuinţei acestora, înapoierea de către persoana care îi ţine fără drept, exercitarea dreptului de a avea legături personale cu acesta, darea în plasament etc.
În baza hotărârii judecătoreşti, creditorul obligaţiei referitoare la minori se poate adresa executorului judecătoresc în vederea punerii acesteia în executare.
După primirea cererii, executorul va trimite, către părintele sau persoana la care se află minorul, somaţia prin care îi va comunica data la care să se prezinte împreună cu minorul, în vederea preluării acestuia de către creditor, sau, după caz, îi va pune în vedere să permită celuilalt părinte să îşi exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul, potrivit programului stabilit în hotărâre.
Dacă debitorul nu se conformează somaţiei într-un termen de 10 zile de la primire, executorul, la cererea creditorului, va sesiza instanţa de executare, care va putea dispune aplicarea unor penalităţi, stabilite pe zi de întârziere. Executorul poate sesiza, acolo unde este necesar, parchetul de pe lângă instanţa de executare, în vederea începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti.
Dacă debitorul refuză în continuare să execute, se va proceda la executarea silită, care se va efectua numai în prezenţa unui reprezentant al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi, dacă se consideră necesar, a unui psiholog desemnat de aceasta, nefiind permis niciunei persoane să bruscheze minorul sau să exercite presiuni asupra lui pentru a se realiza executarea.
Dacă minorul refuză să-l părăsească pe debitor sau nu doreşte să intre în contact cu creditorul, executorul va întocmi un proces-verbal care va fi comunicat părţilor şi reprezentantului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, fără a ridica minorul de la părintele debitor al obligaţiei. Acesta din urmă va sesiza instanţa competentă de la locul unde se află minorul, pentru ca aceasta să dispună, în funcţie de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică, urmând a fi întocmit un raport care se va comunica instanţei, executorului judecătoresc şi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Raportul psihologului
Dacă psihologul va constata că, pentru protejarea minorului, cel mai bine este să rămână alături de debitor, instanţa nu va putea decât să ia act de concluziile raportului întocmit şi să dispună comunicarea acestuia în vederea executării unor măsuri potenţial prejudiciabile pentru dezvoltarea fizică şi psihologică a copilului.
După primirea de către executor a raportului întocmit de psiholog, acesta urmează să reia procedura de executare, acolo unde este cazul. Dacă şi în cursul acestei proceduri, executarea nu va putea fi realizată din cauza refuzului minorului, singura posibilitate va fi sesizarea, de către creditor, a instanţei competente în vederea aplicării unei penalităţi, iar dacă, după trei luni de la data comunicării încheierii, debitorul nu execută, instanţa, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu.
Aceste măsuri care se pot dispune faţă de debitor îl pot afecta în mod indirect pe minor, acesta însuşi refuzând legăturile cu părintele creditor, motiv pentru care în astfel de situaţii se impune ca persoanele implicate să dea dovadă de raţiune şi echilibru în utilizarea căilor legale în vederea protejării minorului.
