Cunoscutul avocat bucureştean Sever Teodorescu rămâne în continuare în arest. Curtea de Apel Galaţi a respins ieri cererea formulată de către avocat, după ce solicitarea de recurs la măsura arestării preventive fusese respinsă la rândul său.
"În urma şedinţei de astăzi, cererea de eliberare sub control judiciar prin sentinţa penală 219 a fost respinsă. Urmează ca arestatul să achite cheltuieli de judecată în valoare de 30 de lei", a declarat Irina Boldea, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Galaţi.
Teodorescu a ajuns după gratii după ce, susţin procurorii DNA Galaţi care au instrumentat cazul, în perioada mai - noiembrie a anului acesta, a fi pretins de la o persoană denunţătoare, aflată în arest preventiv, suma de 30.000 de euro.
În schimbul acestor bani, el promitea că va interveni pe lângă magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care judecau dosarul în care denunţătorul are calitatea de inculpat, pentru a-l elibera din arest.
Cea arestată, Georgeta Crăiţă, a făcut însă denunţ la DNA, iar avocatul a fost prins pe 12 noiembrie în flagrant, în timp ce primea 5.000 de euro.
Procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, iar Curtea de Apel Galaţi a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.