Oficial, potrivit statisticilor poliţiei, numărul româncelor agresate, care au îndrăznit să reclame violenţele care care sunt supuse constant, este de ordinul zecilor de mii. Numai în Galaţi, în 2018, peste 300 de femei au solicitat ordine de protecţie împotriva partenerilor sau altor membri ai familiilor care le puneau siguranţa în pericol.
Fenomenul violenţei domestice este în continuare atât de înrădăcinat la români, iar teama de a reclama este în continuare atât de mare, încât este puţin probabil ca vreodată să existe o evidenţă cât de cât apropiată de realitate a femeilor agresate de parteneri sau alţi membri ai familiei. Bătaia rămâne arma cu care se tranşează nemulţumirile şi frustările în gospodăriile româneşti, Galaţiul nefăcând excepţie.
Numai anul trecut, aproape 320 de femei din tot judeţul au cerut judecătoriilor emiterea unor ordin de protecţie prin care ele, şi eventual copiiii lor, să fie apărate de violenţe. Cele mai multe, peste 230, sunt din Galaţi, 44 din zona Tecuci şi câte 19 din zonele Lieşti şi Tg. Bujor. Cifra nu reflectă decât parţial realitatea, la fel ca şi statistica poliţiei. IGPR raportează, la nivel naţional, un număr de peste 20.000 de plângeri pentru loviri şi alte violenţe, dintre care mai mult de 75 la sută, formulate de femei. Dincolo de aspectele juridice, factorii care declanşează astfel de situaţii sunt de ordin psihologic şi de relaţia pe care femeile o au cu cei care ajung să le supună la chinuri.
Moderni, dar cu mentalităţi medievale
În secolul al XXI-lea, diferenţele dintre bărbaţi şi femei aprroape s-au estompat, sunt de acord inclusiv psihologii, având în vedere rolul pe care femeia a ajuns să îl aibă în societate. Teoretic "cot la cot" cu bărbatul, femeia rămâne însă vulnerabilă din cauza mentalităţilor moştenite şi învăţate, generaţii la rând. În opinia psihologului Lenke Iuhoş, acest fenomen există încă la cote alarmante deoarece, în multe familii din România, relaţia bărbat-femeie funcţionează ca acum 2000 de ani, epocă în care bărbatul era superior femeii datorită forţei. Specialistul este de părere că unele femei încă mai acceptă să rămână lângă agresor din cauza sărăciei, a lipsei unui loc de muncă sau chiar a sindromului Stockholm.
"De cele mai multe ori, teama de schimbare sau teama de a o lua de la zero le împiedică pe unele femei agresate să-şi părăsească partenerul, iar unii bărbaţi simt când victima se supune şi nevoia de dominare va escalada, iar agresiunile vor fi din ce în ce mai dese. Din nefericire, încă există femei cu o educaţie precară, care au fost învăţate că femeia trebuie să stea acasă, la cratiţă, singura ei grijă fiind creşterea copiilor şi treburile gospodăreşti, că trebuie să îşi asculte bărbatul şi să accepte în tăcere şi bătaia", declară psihologul Lenke Iuhoş.
Ce generează violenţa
1. Consumul de alcool în exces. "Sunt încă foarte mulţi bărbaţi care sunt de părere că alcoolul ajută pe termen scurt evadarea din realitate. Starea de euforie sub influenţa alcoolului completează imaginea cioplită a bărbatului neputincios. Este vorba despre acel bărbat care probabil suferă de incapacitate socială, de dureri neînţelese de el şi este compleşit de depresie. Consumul exagerat de alcool ascunde probleme profunde ale bărbatului, care nu ştie cum să îşi rezolve situaţiile neconfortabile şi e condus de nevoia de dominare. Devine atotputernicul în raport cu femeia lui. Alcoolul provoacă impulsivitate, iritabilitate, perturbări ale dispoziţiei, paranoia, iluzii perceptive, instabilitate emoţională, iar toate aceşti factori îl împing să îşi lovească partenera", explică psihologul Lenke Iuhoş.
2. Paranoia bărbaţilor că sunt înşelaţi. "Acest gând îi răpeşte din atmosfera caldă a relaţiei, a familiei şi devin individualişti, stând ca un turn de control să vadă şi să acţioneze. Arată violenţă asupra femeii faţă de care tot ei îşi confirmă dragoste profundă. Se consideră corecţi şi sunt vulnerabili la nedreptăţile partenerei. Omul este mereu în gardă, este prudent, suspicios şi mereu caută indicii pentru gelozie. Adversarul lui este femeia", declară psihologul.
3. Nevoia bărbatului de dominare. "Există relaţii în care imaginea femeii se schimbă în ochii bărbatului. Bărbatul crede că femeile nu sunt la fel de inteligente, cu experienţă, încrezătoare, puternice, determinate şi independente ca bărbaţii. Dacă sunt determinate, le consideră "prea masculine". Face glume despre femei, pentru a le dispreţui calităţile "tipice feminine", în mod obişnuit foloseşte expresii umilitoare în ceea ce priveşte inteligenţa, genul şi corpul acestora. Sursa problemelor lor este femeia. În astfel de ipostaze masculine, bărbatul nu este responsabil pentru acţiunile sau sentimentele lui. Din cauza comportamentului său violent sau a pierderii de controlului, el tinde să dea vina pe alţii sau pe femeie şi trece la acţiune directă, cât mai josnic posibil", continuă psihologul Lenke Iuhoş.
4. Lipsa de comunicare. "Furia este o formă de comunicare în repertoriul său: vorbeşte exploziv, pasiv-agresiv sau învinovăţeşte pe alţii. Comunicarea nu are o codificare verbală, ci apare prin ieşiri de furie, aruncă vorbe, sparge lucruri. Este pueril, dar cu un comportament de neacceptat. Disputele pot fi şi o manipulare simplă de a impune unele interese egoiste. Comunicarea este cea mai simplă formă de colaborare, cu o importanţă de nepreţuit. Oamenii care vorbesc puţin tind să îşi exprime emoţiile prin atitudine şi comportament. Compensarea duce în altă extremă, să forţeze partenera să înţeleagă ceea ce el nu a ştiut să comunice. Lipsa de comunicare, de convieţuire verbală, duce la erodări ale relaţiei în timp", explică psihologul Lenke Iuhoş.
Cum poate fi combătută violenţa?
Specialistul crede că pregătirea pentru schimbare este răspunsul pentru combatarea violenţei, iar din păcate mulţi aşteaptă ca această schimbare să se producă de la sine. "Nu este imposibil să apară schimbarea, o schimbare pozitivă, naturală, şi fără intervenţia de specialitate, a unui psiholog, a unui duhovnic, a familiei, prietenilor etc. Nu de puţine ori, după o serie neîntreruptă de certuri, poate apărea o trezire spontană a amândurora, care-şi dau seama că viaţa în doi poate fi fascinantă şi că un război continuu nu face bine nimănui. Din acel punct, din punctul trezirii spontane, relaţia intră pe făgaşul normal, iar cei doi înţeleg că merg pe acelaşi drum, urmăresc un scop comun, nu concurează unul cu celălalt", conchide psihologul Lenke Iuhoş.
