Utilaje jefuite de angajaţi

Utilaje jefuite de angajaţi
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Mai multe utilaje aparţinând companiei care efectuează lucrări la infrastructura drumurilor de la periferia Galaţiului au fost luate cu asalt de hoţi. Patru brăileni, cu vârste cuprinse între 29 şi 45 de ani, au fost interceptaţi de jandarmi în timp ce încercau să părăsească perimetrul unde erau staţionate utilajele, cu zeci de litri de motorină sustraşi din rezervoare. S-a întâmplat în zona poligonului auto de la Barboşi, echipajul de ordine publică sesizând, la o oră destul de târzie, prezenţa suspectă a unui autoturism înmatriculat în Brăila, care părăsea perimetrul. Maşina a revenit după circa o oră în poligon, de unde a plecat, în câteva minute, cu farurile stinse.

"Jandarmii gălăţeni au oprit autovehiculul, iar în urma efectuării controlului au fost găsite trei bidoane cu motorină, depozitate în portbagaj. După verificările efectuate cât şi din declaraţia unuia dintre ocupanţii maşinii, jandarmii au aflat că acesta este angajat al societăţii care are maşinile de lucru parcate în incinta poligonului auto, iar motorina a sustras-o din rezervorul utilajului pe care lucrează şi a depozitat-o într-un loc ferit, cu intenţia de a o transporta, ulterior", a precizat slt. Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al IJJ Galaţi.

Întreaga cantitate de combustibil, circa 50 de litri, a fost predată societăţii păgubite, iar cei patru brăileni au ajuns a Secţia 3 Poliţie, odată cu actele premergătoare întocmite de jandarmi pentru gestiune frauduloasă.

Citit 4105 ori Ultima modificare Joi, 02 Mai 2019 01:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.