În doar trei luni, contrabandă de peste un milion de lei

În doar trei luni, contrabandă de peste un milion de lei
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Patru persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT Galaţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă calificată în formă continuată.

Conform procurorilor, cele patru persoane, C. M., L. N., C. A. şi T. M., începând cu luna octombrie 2018, au constituit un grup infracţional organizat care a acţionat pe raza judeţului Galaţi şi a municipiului Bucureşti, în vederea obţinerii de importante beneficii materiale prin săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu produse din tutun, provenite din Republica Moldova.

În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că inculpaţii C. M. şi L. N., ajutaţi de un alt suspect, preluau, de pe teritoriul Republicii Moldova, mijloacele de transport în care se aflau disimulate cantităţi de ţigări. Ulterior, aceştia se ocupau de trecerea acestora prin Punctul de Trece a Frontierei Cahul – Oancea, asigurau traseele de deplasare şi luau măsuri de contrafilaj şi protecţie până la predarea mijloacelor de transport către inculpatul T. M. Autovehiculele încărcate cu importante cantităţi de ţigări de contrabandă erau conduse de inculpaţii L. M. şi C. A., care ajutau şi la descărcarea şi depozitarea acestora.

Numere false, schimbate după trecerea frontierei

Conform anchetatorilor, inculpaţii au utilizat cel puţin trei mijloace de transport care aveau confecţionate locuri speciale pentru disimularea cantităţilor de ţigarete pe întreaga suprafaţă a podelei. „O altă măsură de protecţie a membrilor grupului infracţional a fost aceea a utilizării pe durata deplasărilor pe teritoriul Republicii Moldova a unor numere false de înmatriculare provenite de la mijloace de transport de aceeaşi marcă, culoare şi model, precum şi a unor documente false referitoare la aceste autovehicule. În acest scop, membrii grupului infracţional organizat s-au deplasat la centrele de dezmembrări de pe teritoriul Republicii Moldova de unde au procurat documentele şi plăcuţele de înmatriculare ale unor autovehicule identice cu cele utilizate pentru transportul ţigărilor”, se arată într-un comunicat al DIICOT Galaţi.

După ce treceau frontiera de stat dintre România şi Republica Moldova, inculpaţii care conduceau maşinile înlocuiau plăcuţele de înmatriculare şi documentele aferente autovehiculului.

„Aceste măsuri au fost luate cu scopul de a îngreuna eventuala depistare a membrilor structurii infracţionale de către organele de anchetă prin faptul că eventualele verificări efectuate la punctele de frontieră ar fi indicat cu totul alte autovehicule decât cele în care se aflau încărcate în mod disimulat cantităţile de ţigări”, mai arată procurorii.

Anchetatorii susţin că inculpaţii  asigurau protecţia transporturilor de ţigări prin adoptarea unor trasee sinuoase, marcate de întoarceri şi repetări ale traseelor tocmai cu scopul de a se asigura că faţă de ei nu sunt luate măsuri de supraveghere operativă.

După ce introduceau ţigările în România, o parte dintre membrii grupului însoţeau mijloacele de transport până la intrarea în municipiul Bucureşti, după care îl anunţau pe inculpatul T. M., comunicându-i locul de unde putea prelua mijloacele de transport şi a le conduce spre spaţiile de depozitare.

Sechestru pentru recuperarea prejudiciului

Un astfel de transport nu a mai ajuns la destinaţie, fiind oprit în trafic duminică dimineaţă. „Prin P.T.F. Oancea au pătruns în România, dinspre Republica Moldova, două autovehicule despre care existau indicii cu privire la comiterea unui nou act material de contrabandă cu ţigări, ocazie cu care s-a procedat la constituirea dispozitivului operativ în vederea prinderii în flagrant a membrilor structurii infracţionale. În urma verificărilor efectuate, în caroseria unei autoutilitare a fost identificată cantitatea totală de 34.930 pachete de ţigări”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada februarie 2019 - mai 2019, membrii grupului au introdus în mod ilegal, din Republica Moldova, prin sustragerea de la controlul vamal, 116.360 pachete de ţigări fără timbru de accizare sau cu timbru de accizare emis de Republica Moldova, în valoare de peste 1.163.600 lei. Pentru recuperarea prejudiciului, anchetatorii au pus sub sechestru mai multe bunuri ale inculpaţilor.

Cei patru inculpaţii vor fi prezentaţi Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale, iar acţiunea a fost efectuată cu sprijinul S.I.A.S., Brigada Autostrăzi, BCCO şi I.J.J. Galaţi, I.J.J. Ialomiţa şi I.G.P.F.

Citit 4372 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Mai 2019 00:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.