Benzina ilegală

Benzina ilegală
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În ultima parte a anului trecut, comisarii Gărzii Financiare – Secţia Galaţi au făcut o serie de verificări tematice cu privire la comerţul en-gross cu produse energetice.

În acest context, la un moment dat, aceştia au urmărit provenienţa şi circulaţia unei importante cantităţi (395.837 litri) de benzină  COR 87 N, marfă ce se afla la data controlului în incinta Unicom Oil Terminal SA Galaţi.

Ce au constatat comisarii Gărzii Financiare? Că administratorii SC Tabi Impex SRL Galaţi au achiziţionat benzina de la ANRS UT Buciumeni, judeţul Dâmboviţa şi au comercializat-o în intervalul de timp 29 octombrie 2009-10 noiembrie 2009.

Asta fără ca produsul să fie atestat de organul competent în conformitate cu procedura aprobată prin Ordinul ANAF 1378/2009, care se referă la aprobarea procedurilor şi condiţiilor de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem en-gross sau en-detail produse energetice.

Valoarea totală a acestor produse comercializate en-gross fără respectarea obligaţiilor legale în vigoare a fost de 2.309.092,88 lei.

Aşa cum reiese din nota de constatare a Gărzii Financiare – Secţia Galaţi, firmele către care au fost facturate produsele energetice sunt Friday Impex SRL Craiova şi Vidcom SRL Vaslui.

În aceste condiţii, au fost făcute controale încrucişate cu sprijinul secţiilor Gărzii Financiare din Craiova şi Vaslui, urmând ca verificările să se extindă până la destinaţia finală  a produselor energetice.

Falsuri cu produse accizabile

De fapt, există suspiciuni că pe parcursul comercial o parte din produsul accizabil a fost substituit prin fals în documente de livrare. Se ştie că benzina cu cifră octanică de cercetare inferioară COR 91 este interzis a fi livrată către utilizatori.

Astfel, în conformitate cu prevederile cuprinse în Anexa nr.1 la Ordinul ANAF amintit mai sus, care stabileşte procedura şi condiţiile de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem en-gross produse energetice, s-a concluzionat că  operatorul economic nu a avut dreptul să desfăşoare activităţi de comercializare în sistem en-gross cu astfel de produse.

Deci, cei de la Tabi Impex SRL Galaţi au comercializat produse energetice (benzină) în perioada amintită fără ca societatea să fie atestată ca operator economic înregistrat la Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, atestatul deţinut de operator având o dată de valabilitate ulterioară derulării operaţiunilor.

Acestea au fost datele reale pe baza cărora  comisarii Gărzii Financiare au întocmit proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, ocazie cu care au fost confiscate veniturile rezultate din comercializarea produselor energetice (Benzină) în sumă de 2.309.092,88 lei şi a fost aplicată o sancţiune contravenţională de 100.000 lei.

Citit 1202 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.