Curier juridic - Stimulentul de inserţie (2)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Continuăm seria informaţiilor despre stimulentul de inserţie şi vă spunem că dacă persoana îndreptăţită, în perioada în care beneficiază de stimulentul de inserţie, doreşte să i se acorde concediul fără plată prevăzut la art. 6 din ordonanţa de urgenţă, pe această perioadă, precum şi la reluarea realizării de venituri supuse impozitului, nu mai beneficiază de stimulentul de inserţie.

Art. 13 din acelaşi act normativ prevede că stimulentul de inserţie se acordă pe bază de cerere, semnată de persoana îndreptăţită, însoţită de dovada eliberată de angajator sau, după caz, de alte documente eliberate de autorităţile competente ori de declaraţia pe propria răspundere din care să rezulte că aceasta realizează sau urmează să realizeze venituri supuse impozitului.

În situaţia stabilirii dreptului la stimulentul de inserţie pentru persoana care, deşi are dreptul, nu solicită acordarea concediului pentru creşterea copilului şi a indemnizaţiei lunare prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţă, cererea este însoţită de actele doveditoare necesare stabilirii acestui drept, dintre cele prevăzute la art. 6.

Din dispoziţiile art. 13 din normele metodologice reiese că stabilirea dreptului la stimulentul de inserţie se poate realiza atât pentru persoana care beneficiază de concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la 1 an şi indemnizaţia lunară, cât şi pentru cea care deşi are dreptul nu solicită acordarea concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 1 an şi a indemnizaţiei lunare aferente, pentru fiecare situaţie actele ce însoţesc cererea de acordare a stimulentului fiind diferite.

Pentru situaţia în care persoana îndreptăţită la stimulentul de inserţie beneficiază de concediu creştere copil în vârstă de 1 an şi la indemnizaţia lunară, legea nu stabileşte condiţia împlinirii unui termen după care persoana îndreptăţită poate solicita stimulentul, ci doar a condiţiei ca aceasta să realizeze venituri supuse impozitului înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 1 an.

Citit 1049 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.