Gălățeni evacuați în vremea lui ”stați în casă”

Gălățeni evacuați în vremea lui ”stați în casă”
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Pandemia și riscurile de răspândire necontrolată a coronavirusului, împotriva cărora nu avem ca armă decât izolarea de ceilalți, prin statul în casă, nu împiedică mersul justiției și cu atât mai puțin măsurile extreme luate în cazurile de violență domestică. De la instituirea stării de urgență, mai mulţi gălățeni au fost "aruncați" în stradă, în baza unor ordine de protecție emise, la cererea familiei, de către instanțele de judecată. Autoritățile locale nu sunt nici acum pregătite să facă față unor astfel de situații, în care, teoretic, unii evacuați pot rămâne luni de zile fără acoperiș deasupra capului.

Statul în casă nu a adus pacea în multe dintre familiile gălățene în care mocneau conflicte și care s-au văzut, de la o zi la alta, în situația de a-și "coace" nemulțumirile între patru pereți, 24 de ore pe zi, sub restricțiile ordonanțelor militare. Viața a mers mai departe și în cazul acelor cupluri sau familii în care relațiile nu erau tocmai roz, dovadă că în situațiile unde violențele au escaladat și sub imperiul pericolului, soții, concubine sau părinți au cerut instanțelor de judecată să le ofere protecție prin emiterea unor ordine de restricție. Nu mai puțin de 32 de cereri privind emiterea ordinelor de protecție sau de confirmare, respectiv, prelungire a unor ordine provizorii emise de polițiști au fost depuse de pe 16 martie, când a fost instituită starea de urgență, până marţi, 21 aprilie. Cele mai mult cereri, 21, au ajuns pe masa judecătorilor din Galați, cei care au dat și cele mai multe soluții, în regim de urgență. Pe locul al doilea se situează Judecătoria Tecuci, cu şapte cereri, urmată de instanţele din Tg. Bujor şi Liești, cu câte două solicitări.

Evacuați pentru violență

Motivele invocate în solicitările privind emiterea ordinelor de protecție au fost, evident, din sfera celor care induc ideea de pericol iminent. Cei care au putut dovedi că statul sub același acoperiș cu agresorii le pune viața și integritatea în pericol au avut câștig de cauză, instanțele care au admis solicitările și au emis ordine de protecție pentru perioade cuprinse între o lună și șase luni dispunând, acolo unde a fost cazul, și evacuarea pârâților. Cu tot cu situație de urgență și restricții de circulație, aceștia au fost, teoretic, obligați să-și facă bagajele și să plece la rude, cunoștințe sau prieteni, în cazul în care nu dispuneau de vreo altă locuință unde să se supună, ca restul populației, regulilor impuse de starea de urgență pe fondul pandemiei de coronavirus. O alternativă din partea statului nu există la nivel local, nici chiar după ce și poliția a început să emită astfel de ordine, în urmă cu aproape un an și jumătate. Grija înființării unor astfel de adăposturi ar fi trebuit, să cadă, teoretic, pe umerii administrațiilor locale, dar mai ales în contextul actual toți par depășiți de situație.

"N-am nici loc pentru cei care vin"

Am ales aleatoriu două localități mari, cu populație numeroasă, din județul Galaţi, pentru a verifica dacă, de-a lungul timpului, autoritățile au luat în considerare și această problemă, care pe fond de criză, poate deveni una foarte serioasă. Un motiv în plus este acela că, potrivit statisticilor, numărul ordinelor de protecție emise pentru mediul rural în Galați a fost, în 2019, mai mare decât cel înregistrat în mediul urban.

De la primarul din Liești, comună în care există una dintre cele patru judecătorii din județ, am aflat că nu există o astfel de posibilitate, de cazare temporară a persoanelor care sunt evacuate de pe o zi pe alta. "Nu avem vreun spațiu pentru așa ceva, nu am avut astfel de cazuri", ne-a transmis primarul Iulian Boț.

Lipsa unui așezământ oricât de mic ne-a confirmat-o și primarul din Pechea, comună unde au fost emise de-a lungul vremii ordine de protecție și unde s-au înregistrat și cazuri de încălcare a acestora. "Nu avem un spațiu cu această destinație. Pe noi ne preocupă acum că nu avem unde să-i mai cazăm pe cei care vin de afară și trebuie izolați. Avem o singură grădiniță, dar nu oferă condiții pentru a-i ține pe oamenii aceștia. Nu știu cum o să facem", ne-a spus primarul Mihăiță Măncilă, la începutul acestei luni.

Încălcarea ordinului înseamnă pușcărie

Unul dintre ele mai frecvente motive pentru care sunt încălcate ordinele de protecție este lipsa unui loc în care cel evacuat forțat să poată locui pe perioada interdicției. Practic, acesta revine la domiciliul din care a fost alungat și, sub efectul neînțelegerilor mai vechi, conflictele se amplifică, iar situațiile ajung din nou să fie aplanate cu sprijinul poliției. Efectul asupra celor care încalcă ordinele este fără echivoc, pentru că legea prevede arestarea persoanei evacuate și condamnarea la închisoare cu executare, pentru nerespectarea hotărârii judecătorești.

Citit 8282 ori Ultima modificare Vineri, 24 Aprilie 2020 00:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.