Încă o nuntă a fost spartă de poliție. Peste o sută de petrecăreți, înghesuiți într-un salon de fițe

Încă o nuntă a fost spartă de poliție. Peste o sută de petrecăreți, înghesuiți într-un salon de fițe
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Un salon de nunți din centrul Tecuciului a fost, vineri centrul unei descinderi a poliției și jandarmeriei după ce, în spațiul public, au apărut informații că acolo se derula un eveniment cu foarte mulți invitați. În stabiliment, unul cu ștaif de altfel, au fost găsite aproape 150 de persoane care petreceau la o nuntă. Patronul localului și organizatorul nunții așteaptă acum sancțiunile, în funcție de rezultatul anchetei celor de la DSP. 

Nunțile în pandemie sunt interzise când vine vorba de petreceri cu număr mare  de invitați, dar de asta nu au ținut cont două familii din nordul județului, care au ținut neapărat să-și serbeze uniunea prin căsătoria a doi tineri, printr-o petrecere pe cinste. Un salon din centrul Tecuciului a fost ales pentru a găzdui, vineri, petrecerea la care s-au adunat sute de invitați, care nu s-au putut însă abține să nu le arate și prietenilor virtuali cât de bine se distrează. Mai multe postări pe rețelele sociale le-au adus poliția și jandarmi la ușă, oamenii legii numărând, la momentul descinderii, 140 de persoane participante la eveniment, mult peste limita admisă de legile în vigoare în perioada stării de alertă. Chiar dacă era abia la început, petrecerea a fost întreruptă, iar oamenii, trimiși acasă. Fiecare va fi verificat, susțin polițiștii, pentru a se stabili dacă nu cumva ieșiseră din izolare sau carantină ca să participe la eveniment. 

”Petrecerea a fost întreruptă, toate persoanele depistate în interior au fost legitimate, după care au părăsit incinta restaurantului, fiind îndrumate să se deplaseze la domiciliu. După finalizarea verificărilor și în bazele de date ale Direcției de Sănătate Publică, vor fi aplicate sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, față de administratorul restaurantului, față de organizatorul petrecerii, precum și față de toți participanții la eveniment”, a explicat ag.șef pr. Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați. 

Citit 8915 ori Ultima modificare Luni, 18 Ianuarie 2021 00:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.