Trei ani după gratii

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Gheorghe Balâc a fost condamnat la trei ani de închisoare. Magistraţii Curţii de Apel Galaţi s-au pronunţat în urmă cu două zile în această cauză, respingând cererile formulate de către candidatul la Senatul României, care a ajuns la închisoare pentru fapte de corupţie.

„Instanţa a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul Balâc Gheorghe la sentinţa Tribunalului”.

„Astfel s-a hotărât menţinerea stării de arest şi se va deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive care a început pe 18 noiembrie 2008”, a declarat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Galaţi, Irina Boldea.

Gheorghe Balâc, candidatul PNDC la un loc în Senatul României, a fost reţinut exact în perioada campaniei electorale pentru alegeri, sub acuzaţia de cumpărare de influenţă.

El a fost acuzat că în perioada 15 septembrie - 12 noiembrie 2008 ar fi promis unei grefiere de la Tribunalul Galaţi o sumă importantă de bani pentru ca aceasta să intervină pe lângă un judecător care să-i dea câştig de cauză într-un proces comercial în care era implicat.

Planul său nu a funcţionat, el fiind denunţat şi reţinut apoi de către procurorii DNA.

Citit 620 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.