Spărgătorii tecuceni au făcut iureș prin casele din Galați

Spărgătorii tecuceni au făcut iureș prin casele din Galați
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Ancheta privind avalanșa de spargeri de locuințe care a avut loc în ultima vreme în municipiul Galați este departe de a se fi încheiat. Zilele trecute, o nouă serie de percheziții a culminat cu arestarea unuia dintre capii unei grupări care ar fi autoarea a  nu mai puțin de 14 lovituri. Este vorba despre gruparea tecucenilor, condusă de un infractor cu state vechi în furturi, fiind condamnat inclusiv în străinătate și eliberat condiționat anul trecut, de o instanță românească. 

Una dintre cele patru grupări de hoți care au atacat în ultimele luni locuințe de pe raza municipiului Galați, cea formată din câțiva tineri din Tecuci, a ajuns în atenția polițiștilor la finele lunii martie, când doi dintre ei au fost prinși în flagrant, în timp ce încercau să pătrundă prin efracție într-un apartament de pe strada Fagului. Doi tineri, unul de 16 și unul de 24 de ani, au fost reținuți pe loc, verificările ulterioare scoțând la iveală faptul că tentativa de furt nu era prima lovitură din acea zi. Cu câteva ore mai devreme, dintr-un alt apartament, de pe strada Lebedei, furaseră un laptop, mai multe telefoane mobile, trei ceasuri de mână, o brățară din aur și bani. Ambele spargeri, comise prin același mod de operare: forțarea termopanelor, tehnică constatată de criminaliști și în cazul altor furturi semnalate în oraș și care la momentul respectiv figurau cu autor necunoscut. 

Trei hoți și un lider ”de top”

Anchetatorii au stabilit că cei doi suspecți surprinși nu acționaseră singuri, ci ajutați de alți doi complici: un adolescent de 17 ani, tot din Tecuci, identificat la scurt timp și reținut, precum și de un tânăr de 27 de ani, de a cărui urmă aveau să dea abia la jumătatea lunii aprilie. În urma mai multor percheziții care au avut loc în locații din Tecuci, a fost reținut Ionuț Vasile Moscaloiu, un recidivist eliberat din pușcărie anul trecut, în luna mai. Tecuceanul ajunsese după gratii în urma unei sentințe pronunțate de o instanță din Austria, care îl găsise vinovat de ”furt grav și calificat prin efracție” și care îl condamnase definitiv la 1.825 de zile de închisoare. Pedeapsa a fost recunoscută de justiția din România în 2019, astfel că Moscaloiu a ajuns să execute sentința în Penitenciarul de la Brăila. A fost eliberat condiționat anul trecut, în luna mai, dar nu s-a îndreptat. Și-a făcut o nouă gașcă, cu care s-a apucat din nou, de furat, în stil mare. Procurorii îl acuză de participarea la 11 dintre cele 14 fapte comise de grupul de tecuceni, căruia i s-a alăturat acum, în arestul Poliției, în baza unui mandat emis de Judecătoria Galați.

Citit 3436 ori Ultima modificare Vineri, 16 Aprilie 2021 22:03

3 comentarii

  • postat de Un pagubit
    Sâmbătă, 17 Aprilie 2021 15:29
    5.13.130.***
    Unde sunteti ,,creatorii,,de legi ce puneau infractorii in libertate , pe banda, unde sunteri tudorel toader, dragnea si gasca pesedista ce ati pus viata si bunurile a milioane de oameni inprimejdie, iatava opera.
    1
    3
    Raportează
  • postat de Un pagubit
    Sâmbătă, 17 Aprilie 2021 10:26
    5.13.130.***
    Unde sunteti ,,creatorii,,de legi ce puneau infractorii in libertate , pe banda, unde sunteri tudorel toader, dragnea si gasca pesedista ce ati pus viata si bunurile a milioane de oameni inprimejdie, iatava opera.
    1
    2
    Raportează
  • postat de Katia
    Vineri, 16 Aprilie 2021 21:46
    89.136.0.***
    Pamflet - Stau stramb si nu gandesc, in calitate de victima a unor astfel de persoane (care tipa tare cu avocati platiti din furturi, ca nu li se respecta drepturile, dar ei nu respecta dreptul la proprietate si viata al cetatenilor onesti ... ). De la mine au luat doar o sticla de tarie expirata de 15-20 de ani si un laptop stricat. Da si un covor cu tot cu praful din el. Televizorul si frigiderul (vechituri), nu i-a interesat. Cartile nu au prezentat interes desi unele chiar au pret. Ehe doua princeps-uri ....
    Oare hotii si talharii nu stiu sa citeasca? Nu stiu ce categorii de bugetari sau evazionisti au bani de nu stiu ce sa faca cu ei?! Si nu vorbesc neaparat de judecatori, avocati, patroni, contabili, politruci sau procurori (inclusiv cu odrasle).
    Sau evita aceste categorii din instinct de autoprotectie/intelegere !?
    (Argument: Daca hotii furau de la aceste categorii nu mai existau eliberari inainte de termen, sau pedepse cu suspendare ori control judiciar. Ba chiar primeau pedepse de nu mai erau vazuti zeci de ani. Deci despre ce vorbim?)
    1
    9
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.