Un incident care l-a avut ca protagonist pe un gălățean de 30 de ani a avut loc în miezul zilei și a început într-un bar din Micro 17, terminându-se în Secția 3 de Poliție. Bărbatul, aflat într-o stare avansată de ebrietate încă de la orele prânzului, s-a luat la ceartă cu vânzătoarea, care nu a vrut să îl mai servească. I-ar fi adresat injurii femeii în vârstă de 50 de ani și ar fi amenințat-o cu bătaia. Mai mult, s-a dezbrăcat și a făcut gesturi obscene în fața acesteia și a celorlalți clienți, motiv pentru care a fost cerut ajutorul poliției. Un echipaj de la Secția 3, sosit la fața locului, a reușit să îl imobilizeze pe scandalagiu, dar acesta a continuat să fie agitat, iar în incinta secției, unde a fost dus, a spart un geam de la fereastra unei încăperi. ”Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice”, a precizat cms. șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați. Individul a ajuns în fața unui procuror și mai apoi a instanței de judecată, care în baza probatoriului administrat a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
Gălățean arestat după ce s-a dezbrăcat într-un bar Scris de Mariana Constandache


Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
UPDATE. Ce a pățit individul care a hărțuit o elevă de liceu cu opt ani mai mică ”Escrocul de pe Tinder”, reținut la cererea Interpol UPDATE. Măsuri în cazul fetei bătute și umilite pe stradă. Judecătorii, neîndurători cu bătăușa Trump cere despăgubiri uriașe pentru defăimare Unde acționează astăzi Poliția Locală
Mai multe din această categorie: