Crimă sancționată mai blând decât un furt de găini. Cum a fost iertat un acuzat de omor

Crimă sancționată mai blând decât un furt de găini. Cum a fost iertat un acuzat de omor
Scena crimei, surprinsă de camerele de supraveghere
Evaluaţi acest articol
(27 voturi)

"Înțelegerea" cu care sunt tranșate dosarele de mare violență, ajunse pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Galați, este o cutumă greu de înfrânt și a bifat un nou episod în cazul crimei care a șocat opinia publică în primăvara lui 2019, prin sălbăticia cu care s-au derulat evenimentele, dar și prin calitatea acuzaților. Doi absolvenți ai Seminarului Teologic au fost acuzați de moartea unui bărbat, pe care unul dintre ei l-a înjunghiat. Pedepsele mici, obținute la Tribunal grație unei proceduri legale în România de câțiva ani, au fost micșorate și mai mult de Curtea de Apel, în fața căreia crima a căpătat aproape o justificare legală: provocarea.

Probabil peste 90 la sută dintre conflictele sângeroase, soldate cu pierderi de vieți omenești sau vătămări grave, au la bază "conflicte spontane". Este modul în care anchetatorii și jurisprudența denumesc acele situații care apar fără un temei prealabil, fără antecedente clar stabilite și care să fi escaladat într-o așa măsură încât să determine direct un act sângeros. Fără premeditare, între persoane care nici măcar nu se cunoșteau până la acel moment, s-a petrecut și o crimă care a avut loc în plină stradă, în primăvara anului 2019, implicați fiind, în tabăra acuzaților, doi proaspăt absolvenți de Seminar, care, în loc să apuce calea Bisericii, pentru a cărei slujire probabil se pregătiseră, au luat calea arestului, iar de acolo, a boxei acuzaților. Se întâmpla în luna mai, când George Micu și Lucian Gabriel Zaharia se întorceau de la banchetul de absolvire, împreună cu mai mulți colegi. Un gest aparent prietenesc, pe care cei doi l-au făcut din solidaritate față de un coleg aflat într-o stare avansată de ebrietate, avea să se transforme într-o bătaie de stradă cu necunoscuți, bătaie finalizată cu o crimă.

Provocați, au devenit agresori

Asta aveau să rețină anchetatorii care au instrumentat dosarul de omor și în fața cărora absolvenții au susținut tot timpul că au fost, la rândul lor, victime. Micu și Zaharia au declarat că, întorcându-se de la plaja Brateș, unde avusese loc petrecerea de absolvire, s-au decis să îl însoțească pe un alt coleg, care exagerase cu numărul de beri consumate și care, sub influența alcoolului fiind, mergea singur pe stradă în toiul nopții, certându-se aprig cu prietena, la telefon. Pe strada Traian, în apropiere de Barieră, i-au pierdut urma, numai că tonul ridicat cu care colegul vorbea la telefon i-a scos din curte pe doi tineri, care stăteau la o bere. Dând cu ochii de Micu și Zaharia, celor doi le-a venit o idee provocatoare, pe care au și pus-o în aplicare în momentul în care seminariștii i-au întrebat dacă nu l-au văzut pe colegul lor. Le-au cerut țigări și, cum aceștia le-au spus că nu au, le-au cerut bani, indicându-le totodată o direcție greșită. Lucrurile au escaladat mai apoi, pe fondul tensiunii evidente născute din cerințele tinerilor "deranjați" de la bere. Ca să scape de șicanatori, Micu ar fi scos din buzunar un cuțit, pe care știa să îl mânuiască cu dexteritate, așa cum văzuse pe Youtube. Le-a pus în vedere "însoțitorilor" să le dea pace, numai că acest lucru nu s-a întâmplat, iar conflictul verbal a degenerat într-unul fizic. Unul dintre cei care îi șicanau a dat fuga în curte și l-a trezit din somn pe tatăl său, Tudorel Scheff, care a venit într-un suflet, înarmat cu un par pe care îl rupsese atunci dintr-un oțetar. A urmat o bătaie din care nu au lipsit atacuri cu borduri, lovituri de par, de pumni și picioare, aplicate reciproc între cele două grupuri. Într-o altercație care a însumat 23 de secunde, Micu l-a înjunghiat în inimă pe Tudorel Scheff, după ce în prealabil îl dezarmase de par. "Bonus", Zaharia ar fi sărit asupra bărbatului căzut la pământ și l-ar fi lovit de mai multe ori cu picioarele în cap, ca să fie sigur că nu îi va mai ataca. Lucru care s-a și întâmplat, pentru că, așa cum aveau să constate și medicii legiști, Scheff a murit din cauza înjunghierii în inimă. Lovitura dată de seminarist a fost atât de puternică și precisă, încât i-a provocat o hemoragie puternică, ce l-a ucis în câteva minute.

Sentința mică s-a micșorat până la absurd

Micu și Zaharia, doi tineri care până atunci nu avuseseră probleme cu legea, au ajuns, peste noapte, inculpați într-un dosar de mare violență. Primul a fost acuzat de omor, faptă ce, conform legii, este pedepsită cu până la 20 de ani de închisoare, în timp ce al doilea a fost cercetat și judecat pentru loviri și alte violențe. Amândoi au optat pentru judecare în procedură simplificată, o cale legală, permisă în România, prin care inculpatul își recunoaște faptele, admite să renunțe la administrarea altor probe decât cele contabilizate în cadrul urmăririi penale și beneficiază, în schimb, de reducerea cu o treime a pedepsei. Grație acestei proceduri, Micu a fost condamnat de Tribunalul Galați la cinci ani de închisoare, iar prietenul său, la șase luni de pușcărie, procurorii apreciind că agresiunile comise de acesta nu au contribuit la uciderea victimei. Sentința avea să îi nemulțumească profund pe membrii familiei victimei. Contestată de rudele lui Scheff, pedeapsa a fost însă redusă și mai mult, pentru că și seminariștii au atacat-o. Astfel, Curtea de Apel Galați avea să dea o altă interpretare conflictului, apreciind că "inculpatul și persoana decedată au fost, pe rând, agresor și victimă", precum și că Micu s-ar fi aflat în legitimă apărare, determinată de temerea pe care i-ar fi insuflat-o nu victima, Tudorel Scheff, ci fiul și prietenul acestuia, care îi șicanaseră pe seminariști, cerându-le bani și țigări. Astfel, judecătorii instanței superioare au decis că Micu a fost injust condamnat pentru omor și l-au achitat pentru această faptă, condamnându-l la 2 ani și 10 luni cu suspendare, pentru tentativă de omor. "Tentativa la infracțiunea de omor este săvârșită în condițiile circumstanței atenuante legale a provocării, dacă inculpatul, după ce a fost agresat de două persoane și a reușit să-și asigure scăparea prin fugă, a fost urmărit de cei doi agresori și de victima care s-a alăturat agresorilor, iar în momentul în care a fost ajuns din urmă de grupul format din cele trei persoane, a lovit victima cu un cuțit, interpretând, în mod justificat, în aceste circumstanțe, că și victima era un potențial agresor. În acest caz, faptul că victima nu a exercitat acte de agresiune sau amenințare împotriva inculpatului nu înlătură existența circumstanței atenuante legale a provocării, întrucât în psihicul inculpatului a fost produsă starea de puternică tulburare sau emoție specifică provocării, ca urmare a pericolului la care inculpatul s-a considerat expus din partea grupului de persoane din care făcea parte victima".
La rândul lui, Zaharia a fost achitat complet pentru fapta de lovire și alte violențe, sub aceeași argumentare. Familia victimei nu a avut pretenții civile, doar Micu fiind obligat la plata a 700 de lei, cheltuieli judiciare.

Citit 6782 ori Ultima modificare Vineri, 22 Octombrie 2021 00:13

8 comentarii

  • postat de marele alb
    Miercuri, 20 Octombrie 2021 15:29
    89.137.231.***
    Rromii vrand sa ii talhareasca pe cei doi seminaristi ce si-au zis...ca le merge..si au chemat si pe cel cu parul sa ii bata mar numai ca seminaristul stiind ca zona e plina de rromi pusi pe scandal umbla si cu un cutit la el pt ca nu putea sa se apere si l-a executat pe bataus si pe talhari i-a lasat cu semnul intrebarii. Daca rromii astia isi vedeau de treaba nu se intampla asta. Nimeni nu da cu cutitul asa aiurea. De frica a dat. Era incoltit.
    0
    6
    Raportează
  • postat de CERCEL
    Miercuri, 20 Octombrie 2021 15:00
    136.255.148.***
    Sigur ca moartea unui om trebuie sa ne doara dar, daca cei doi care au iesit din curte nu ar fi atacat tinerii de pe strada , , nu sar fi ajuns la asta. pana la urma daca tinerii nu se aparau, ar fi fost omorati cu batele de cei care i au atacat. nici intr-un caz nu poate fi considerat ca asta a fost o crima, oricum pacat ca a murit un om. Fata de criminalii care ucid premeditat .este o diferenta foarte mare.
    0
    6
    Raportează
  • postat de Terente...de la Galati
    Miercuri, 20 Octombrie 2021 12:53
    86.34.180.***
    Personal, consider justa decizia finala data de instanta. Oricum cariera profesionala a acestor doi seminaristi este deturnata; asta le este pedeapsa ce cred ca o merita fara tagada, tinand cont de circumstantele ce decurg din petrecerea bahica din preambulul unei zile de pomina.
    0
    5
    Raportează
  • postat de Justitiaru…
    Miercuri, 20 Octombrie 2021 11:11
    5.13.218.***
    Faptul ca ,,seminaristu,, purta cutit la el, spune ceva onorabililor judecatori??
    Dar adevaratii declansatori ai conflictului, cei doi ,,tineri,, ce stateau la o bere si au iesit in toiul noptii la talharit, ce pedepse au primit?????
    Aceias justitie ,,impartiala,,…cam prea legata la ochi….
    2
    6
    Raportează
  • postat de George
    Miercuri, 20 Octombrie 2021 10:40
    95.76.53.***
    Ba retarzilor care comentai, sigur suntti analfabeti ca daca nu erati analfabeticati fi citit constitutia si ati fi vazut ca exista dreptul la legitima aparare. Sper ca voi care sunteti impotriva acestui drept la legitima aparare sa fiti nevoiti sa va aparati si sa infundati puscaria, sa nu vi se acorde acest drept retarzilor
    13
    7
    Raportează
  • postat de Iancu Jianul
    Miercuri, 20 Octombrie 2021 10:12
    5.13.200.***
    Sperand data viitoare sa fie copii celor implicat in verdict! OARE va fi tot legitimi aparare? BAAAAA!! Te aperi cand ii dai o palma ii rupi o mana, dar nu il injunghi in inima cu un cutit! Suntem la coada vacii!
    18
    24
    Raportează
  • postat de eu
    Miercuri, 20 Octombrie 2021 08:03
    86.124.204.***
    Daca ar fi fost lege in tara asta, existau consecinte pentru atacul impotriva unei hotarari judecatoresti definitive, dominisoara autor al articolului. Fiindca tot ne dam cu parerea aici, o sa va spun ca mie lucrurile mi se par foarte clare, asa cum reies din descrierea pe care ati facut-o, diferenta fiind ca daca m-as hotari sa comentez, as face-o in cunostinta de cauza. Revenind, ala iese din curte cu parul sa ii toace pe 2 copii cu care nu avea nicio treaba, dupa ce incercase sa-i si talhareasca un pic, impreuna cu fiu-su. Mai cititi o data pronuntarea si nu va mai lansati in aprecieri pe care una ca nu trebuie sa le faceti si a doua ca faceti confuzii grave. Provocarea nu este acelasi lucru cu legitima aparare, asta a fost achitat pentru ca a savarsit fapta de omor in legitima aparare, deci ca sa se apere sau sa scape el cu viata. Copiii au fost copii si si-au vazut de ale lor pana in momentul in care victima a sarit cu parul la ei dupa ce incercase sa-i si talhareasca. Daca tot comentam ca sa ne aflam in treaba, va marturisesc ca as fi indreptat articolul impotriva fiului victimei, pentru ca acesta este autorul moral a ceea ce s-a intamplat !
    10
    40
    Raportează
  • postat de C.FULGER !
    Miercuri, 20 Octombrie 2021 00:10
    86.124.205.***
    Cum e posibil asa ceva??? 1 ce sa mai astepti de la cei care sunt la un liceu periferic? 2. Constitutia se apica , cum ???
    20
    8
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.