Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Singur pe Pământ (şi cel mai mare înfrânt)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ş-acum l-aud... bătea la geam şi mă striga -

zicea că-i Singur pe Pământ şi că nu are

un loc al lui, numai al lui... şi i-am deschis

cuviincios: era Cuvântul de Onoare!

Venea de mult, dintr-un demult şi dintr-un timp

tulburător, sfinţit de Mama şi de Tata,

şi dintr-un spaţiu-n care Lacrimile dor,

iar Veşnicia niciodată nu e gata!

Şi a tăcut... ş-apoi (mi)-a zis că-i azvârlit

de colo, colo... parc-ar fi un fitecine,

parcă n-ar fi cel care-a fost la Început,

şi (mi)-a mai zis că Locul lui este la mine!

Ce pot să fac?... n-am încotro, l-îmbrăţişez

şi mă declar evlavios la fiecare:

sunt un bogat, cel mai bogat... am ce vă da

curat şi demn... vă dau Cuvântul de Onoare!

Citit 8140 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.