Bani obţinuţi din prostituție, spălați într-un parc de mașini. Proxeneţi reținuți după şase ani de "afaceri"

Bani obţinuţi din prostituție, spălați într-un parc de mașini. Proxeneţi reținuți după şase ani de "afaceri"
Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

Trei gălățeni au fost reținuți pentru trafic de persoane, proxenetism și spălarea banilor, după ce, ani de zile, s-au ocupat cu exportarea tinerelor în Occident în vederea obținerii de foloase materiale de pe urma prostituției. Aceștia sunt acuzați că au obținut sume importante de bani, pe care au încercat să le ascundă ca să scape de confiscare, în cazul în care vor ajunge pe mâna justiției.

Șase ani ar fi rezistat pe piața proxeneților trei gălățeni, reținuți zilele trecute de polițiștii de la Crimă Organizată, în urma unor descinderi care au avut drept scop documentarea activității rețelei. Indivizii erau bănuiți că din 2015 se ocupau cu racolarea de femei din județul Galați, pe care le convingeau că sunt perfecte pentru o relație de durată. Metoda prindea de minune până când, determinate să își ajute "iubiții" să aibă un confort financiar ori, după caz, să scape de diferite probleme, tinerele acceptau să se prostitueze. Erau duse în diverse locații din țară sau în diferite state europene, cazate și exploatate sexual. Șantajul emoțional și constrângerile, fizice și psihice, nu lipseau din arsenalul proxeneților, care își însușeau toate sumele de bani obținute. Ulterior, banii erau investiți, pentru a masca proveniența acestora.

"Pentru a se sustrage de la luarea şi aplicarea măsurilor de siguranţă vizând confiscarea specială şi extinsă, inculpații au determinat persoane apropiate acestora să achiziționeze, să deţină şi să înmatriculeze în nume propriu, cu sume de bani provenite din comiterea infracţiunii de trafic de persoane şi proxenetism, mai multe autoturisme", au explicat anchetatorii, care au descins în nouă locații, pentru a aduna dovezile necesare. Au fost ridicate cinci autoturisme, 12 telefoane mobile, doar 5.500 de euro și mai multe înscrisuri. Cei trei proxeneți au fost duși la audieri la DIICOT Galați și apoi reținuți, urmând a fi prezentați Tribunalului Galați cu propunere de arestare preventivă.

Citit 6522 ori Ultima modificare Duminică, 07 Noiembrie 2021 15:21

6 comentarii

  • postat de Unu….
    Vineri, 05 Noiembrie 2021 15:28
    5.13.130.***
    Puneti toti derbedeii care tae frunze la caini, si umple restaurantele si cazinourile de dimineata pana seara, plimbanduse in masini luxuoase, SASI JUSTIFICE BUNURILE CE LE DETIN, unde au muncit, ce impozite au platit, si ce nu justifica CONFISCAT.
    DOAR CA O ASTFEL DE LEGE, PARLAMENTARII NU O SA O AGREZE, PENTRU CA PRIMII CARE TREBUE SA SE JUSTIFICE AR FI EI….si sunt blindati de furaciuni….
    0
    9
    Raportează
  • postat de Alexutz
    Vineri, 05 Noiembrie 2021 12:59
    5.2.205.***
    I-ati lasat bine mersi 5 ani sa produca o galagie de bani si acum ati confiscat si voi o mica parte.
    0
    10
    Raportează
  • postat de condurache
    Vineri, 05 Noiembrie 2021 12:03
    134.191.220.***
    Frumușița e plină de așa exemple ...
    0
    7
    Raportează
  • postat de Raul
    Vineri, 05 Noiembrie 2021 10:19
    5.13.166.***
    Trebuia sa se angajeze si ei la patron le 1800 lei pe luna.
    4
    8
    Raportează
  • postat de Dax
    Vineri, 05 Noiembrie 2021 10:03
    185.53.197.***
    S-a dus increderea femeilor in barbati :( ( nu care era , dar acum e pe minus ) . Spor cu natalitatea - /s
    1
    9
    Raportează
  • postat de Sam
    Vineri, 05 Noiembrie 2021 05:30
    5.13.212.***
    Si mai sant destui pe linga aia trei care au bani , masini dar nu muncesc nicaieri .
    0
    43
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.