Și-a lăsat prietenul la volan și s-au ales amândoi cu dosare penale

Și-a lăsat prietenul la volan și s-au ales amândoi cu dosare penale
Foto: Poliţia de Frontieră
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Doi prieteni, în vârstă de 44, respectiv, 30 de ani, s-au ales cu dosare penale pentru conducerea unui vehicul fără drept, respectiv, pentru încredințarea acestuia pentru a fi condus pe drumurile publice. Cei doi bărbaţi au fost opriţi pentru control marţi, 18 ianuarie, de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii de frontieră Măstăcani.

În urma controlului efectuat de poliţişti s-a constatat că bărbatul în vârstă de 44 de ani nu deţine permis de conducere valabil pentru categoria E, necesar pentru a putea conduce ansamblul de vehicule respectiv, dar şi că bărbatul, de 30 de ani, i-a încredinţat prietenului său ansamblul de vehicule respectiv. Acesta le-a declarat poliţiştilor că se simţea obosit şi din acest motiv şi-a lăsat prietenul să conducă.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv şi încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Citit 1757 ori Ultima modificare Sâmbătă, 22 Ianuarie 2022 23:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.