Cauzele cu minori vor ajunge la secţia penală

Cauzele cu minori vor ajunge la secţia penală
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Începând cu 1 ianuarie 2011, o secţie de la Curtea de Apel Galaţi se va desfiinţa. Este vorba despre secţia de minori şi familie, unde activau trei judecători.

„Propunerea de desfiinţare a secţiei a venit din partea noastră. Această secţie avea un volum de muncă destul de redus, dar fiind doar trei judecători nu se putea asigura repartizarea aleatorie. O perioadă au avut ajutorul unui judecător de la secţia civilă, dar nici asta nu era în regulă”, ne-a explicat Irina Boldea, purtătoarea de cuvânt de la Curtea de Apel Galaţi. 

Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat cererea Curţii de Apel şi a decis reorganizarea secţiei penale, prin preluarea cauzelor cu minori şi familie. Începând cu prima zi a anului, se vor desfiinţa şi posturile de preşedinte şi grefier-şef ale Secţiei pentru cauze de minori şi familie.

CSM-ul a mai decis şi „înfiinţarea în cadrul Secţiei penale şi pentru cauze cu minori a Curţii de Apel Galaţi a 18 complete specializate pentru cauze cu minori, începând cu data de 01.01.2011, după cum urmează: 10 complete de fond, 5 complete de apel şi 3 complete de recurs”.

Citit 1247 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.